Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat, miercuri, că va sesiza parchetul în legătură cu verificările făcute de ISU Prahova în anul 2019 la pensiunea Ferma Dacilor din localitatea Tohani. De asemenea, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova a fost demis.
Conform unui comunicat al Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), miercuri a fost efectuată o analiză cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfășurat-o în anul 2019 la pensiunea Ferma Dacilor.
Concluziile analizei i-au fost prezentate secretarului de stat în MAI, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, ocazie cu care au fost dispuse următoarele măsuri:
1. Schimbarea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU PH;
2. Trimiterea unei echipe de control, condusă de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU, care să verifice activitatea de prevenire de la nivelul ISU Ph, dar și aspectele care nu au putut fi clarificate în cadrul analizei de la nivelul DSU;
3. Sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la unele aspecte rezultate din parcurgerea documentelor prezentate și din discuțiile avute la nivelul IGSU și care pot fi circumscrise sferei penale.
Context. Secția militară a DNA a clasat în martie 2023 un dosar care privea modul în care funcționa Ferma Dacilor fără autorizație de securitate la incendiu, potrivit informațiilor G4Media. DNA va redeschide acest dosar după ce pensiunea a ars din temelii marți, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
În anul 2019, la pensiunea care a ars a fost organizata o masă de protocol oferită chiar de conducerea Inspectoratului Județean de Urgență (ISU) Prahova, potrivit acelorași surse.
În anul 2020, pensiunea a fost amendată pentru că funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.
ISU Prahova a anunțat oficial marți, după incendiu, că la Ferma Dacilor „a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”.
Șapte persoane, dintre care cel puțin un copil, au murit într-un incendiu masiv care a cuprins marți dimineață pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova. O altă persoană este încă dispărută. Pensiunea, care nu avea autorizație de incendiu, a ars în întregime. La momentul la care au ajuns pompierii, persoanele de la parter reușiseră să iasă din imobil.
Anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, cele şapte persoane carbonizate găsite până la acest moment fiind astfel identificate.
În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem, pentru faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, şi de ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.