Economia Bulgariei a avut o creștere de 1,8% în 2023, o încetinire semnificativă faţă de avansul de 3,9% din 2022

Bulgaria Sursă foto: Unsplah

Economia Bulgariei a înregistrat anul trecut o creştere modestă, de 1,8%, arată datele preliminare ale Institutului Naţional de Statistică (NSI), o încetinire semnificativă faţă de avansul de 3,9% din 2022, transmite Novinite, citat de Agerpres.

În 2023, valoarea nominală a PIB-ului Bulgariei a fost de 183,74 miliarde leva (aproximativ 93,95 miliarde euro), iar PIB-ul per capita s-a situat la 28.516 leva (14.580 euro). Valoare adăugată brută a ajuns la 161,19 miliarde leva anul trecut, o creştere de 0,8% comparativ cu 2022, conform datelor NSI. În 2023, ponderea sectorului agricol în totalul valorii adăugate brute a scăzut la 3,5%, în timp ce contribuţia industriei a urcat la 28,9% iar cea a sectorului serviciilor a ajuns la 67,6%, de la 67% în 2022.

În trimestrul patru din 2023, economia Bulgariei a crescut cu 0,5% comparativ cu precedentele trei luni, şi cu 1,6% faţă de perioada similară din 2022. Exporturile au urcat cu 1,4% comparativ cu precedentele trei luni dar au scăzut cu 1,9% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 4,1% comparativ cu precedentele trei luni şi un declin de 4,4% faţă de perioada similară din 2022.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bulgaria speră să adere la zona euro în 2025. Lansată de 11 ţări la începutul anului 1999, euro a rămas o monedă electronică în primii săi trei ani. Acum, zona euro include 20 de ţări, fiind metoda de plată pentru aproximativ 350 de milioane de persoane.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la începutul lunii februarie, design-ul părţii naţionale a monedelor euro bulgăreşti, a anunţat Banca Naţională a Bulgariei (BNB). Design-ul reproduce simbolurile care apar pe actualele monede bulgăreşti: Călăreţul de la Madara – pe monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de eurocenţi; Sfântul Ivan Rilski – pe moneda de 1 euro; Sfântul Paisie de la Hilandar – pe moneda de 2 euro.

Analiştii consideră că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, să atragă mai multe investiţii străine şi să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor. Ţara vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.