România a cheltuit doar 20% din banii primiți prin PNRR. Câciu: ”Avem de recuperat nişte întârzieri”

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi şi a cheltuit doar 20% din banii primiţi, conform News.ro. 9,45 de miliarde de euro au intrat şi s-au cheltuit 1,95 de miliarde de euro.

”Avem de recuperat nişte întârzieri pe unele zone. La Ministerul Energiei s-au făcut recuperări importante de întârzieri, dar mai sunt, ministerul educaţiei, sănătăţii, recuperează”, a declarat Adrian Câciu, în emisiunea România Politică de la Prima News.

”S-a trecut la un alt mod de lucru, s-a flexibilizat modul de lucru, era foarte rigid când am venit. Am introdus tot felul de mecanisme, inclusiv financiare, pentru ca banii să ajungă mai repede la beneficiari. Şi coordonatorii de reformă au început să lucreze mult mai aplicat. Şi Energia şi Sănătatea la momentul acesta sunt campioni la contracte. Nu mai vorbesc de campionul mondial care e Ministerul Transporturilor, 16 miliarde de euro, având alocate doar 6 miliarde”, a completat Câciu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El a mai spus să sunt investiţii în infrastructura mare, şi avem şi bugetul şi cofinanţarea, împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii, surse adiacente care vin să completeze banii din PNRR.

”La acest moment, din PNRR avem contracte de 36 de miliarde de euro, dar conţinutul resursei PNRR este de 21 de miliarde de euro”, a mai spus el.

Ministrul a precizat că ”România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit”.

”9,45 de miliarde de euro au intrat în România şi s-au cheltuit 1,95 de miliarde de euro”, a spus el, adăugând că în buget mai sunt prinse 7,5 miliarde de euro.

Întrebat dacă este mulţumit de acest procent, Adrian Câciu a răspuns: ”Nu, şi vom avea discuţiile aceastea în Guvern, a rămas să avem prima evaluare destul de tranşantă cu toţi coordonatorii de reformă, la nivelul premierului, într-o şedinţă dedicată, pe absorbţie, la 15 aprilie, când avem execuţia pentru primele trei luni şi atunci putem să ştim fiecare cât a avut alocat”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: