Bulgaria reconfirmă eliminarea oricăror restricţii pentru turiştii români, indiferent de situaţia epidemiologică, unii hotelieri fiind pregătiţi să preia costul testelor PCR sau să ofere reduceri considerabile în cazul în care ţara va intra pe lista galbenă în următoarele săptămâni, arată datele unui turoperator român, citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pentru finalul lunii august şi septembrie sunt aşteptaţi în Bulgaria circa 250.000 de turişti români.

“În continuare, turiştilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică. Conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august, “ţări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România”. După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie, iar statul bulgar se ţine de cuvânt şi menţine excepţia, aşa cum a anunţat şi pe 16 iulie”, se arată într-un comunicat al Travel Planner, citat de Agerpres.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Consultanţii precizează că, deşi reciprocitatea circulaţiei fără restricţii nu este clară din partea României, faptul că Bulgaria continuă să se afle pe lista verde pentru România elimină orice problemă pentru turişti, care nici la revenirea în ţară nu trebuie să prezinte altceva în afara actului de identitate.

“Probabil că, în urma neclarităţilor în rândul turiştilor români şi a unor interpretări greşite, Guvernul Bulgariei a subliniat din nou că, până la sfârşitul sezonului, nu va impune nicio restricţie turiştilor români. Pentru că, în următoarele săptămâni, este posibil ca Bulgaria să intre pe lista galbenă, noi am decis să informăm turiştii cu privire la condiţiile şi măsurile care s-ar impune. Circa 95% dintre turişti răspund pozitiv, doresc să păstreze rezervările şi nu consideră acest fapt un impediment. Dacă ar intra pe lista galbenă ar însemna că turiştii nevaccinaţi ar trebui să prezinte teste PCR doar la revenirea în ţară pentru evitarea carantinei. Testele se pot efectua în staţiunea în care se află turiştii sau în multe cazuri chiar la hotel. Un test costă, în medie, circa 35 de euro de persoană (adult sau copii peste 6 ani împliniţi). În momentul de faţă ştim că pentru copiii sub 6 ani nu sunt necesare test sau vaccinarea la întoarcere. Cu toate acestea, având în vedere că alte destinaţii populare se află pe lista roşie, iar litoralul românesc este suprasolicitat şi cu tarife mai mari decât în Bulgaria, ne aşteptăm cel puţin la menţinerea interesului ridicat pentru această destinaţie”, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Potrivit sursei citate, multe hoteluri sunt pregătite să ofere deja testele pe loc, la hotel. Există lanţuri hoteliere precum HVD sau DIT care deja s-au mobilizat şi s-au hotărât să preia o parte din costurile testelor PCR, ajungând şi la 15 euro/pers, dar există semnale ca şi alţii să le urmeze exemplul sau chiar să preia costul integral.

Conform Hotărârii nr. 51 / 26.07.2021, persoanele nevaccinate care revin din ţările aflate pe lista galbenă trebuie să prezinte un test PCR, cu excepţia copiilor sub 6 ani şi persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterior intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

Reprezentanţii Travel Planner subliniază că, potrivit Institutului bulgar de statistică, ţara vecină a primit, doar în luna iunie, 170.899 de români. Românii au reprezentat circa 40% dintre turiştii sosiţi din Uniunea Europeană pe litoral. Odată cu operarea charterelor, mai ales din Germania şi Polonia, procentul a scăzut, dar românii rămân în continuare pe primul loc ca ţară emiţătoare de turişti, menţionează turoperatorul.