Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat după şedinţa coaliţiei, că s-a convenit asupra formei ordonanţei de urgenţă prin care se permite ajustarea valorii contractelor pentru lucrări de investiţii, în funcţie de preţul materialelor de construcţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Orban a afirmat că în şedinţa coaliţiei s-a discutat şi subiectul OUG care să permită ajustarea valorii contractelor pentru lucrări de investiţii care sunt în derulare.

„Practic, am stabilit ca pentru toate lucrările din bugetul de stat sau bugetele locale să existe o formulă de indexare a valorii contractelor care să ţină cont de evoluţia preţurilor la materialele de construcţie, urmând ca pentru proiectele care sunt finanţate din fonduri europene să se folosească sistemul de ajustare care este prevăzut în Hotărârea de Guvern, negociată la nivel european. Deci vestea bună este că am convenit asupra unei forme a ordonanţei de urgenţă astfel încât să permitem ajustarea valorii contractelor, care se va face la fiecare situaţie de lucrări care este depusă în baza lucrărilor efectuate, în funcţie de evoluţia preţului la materialele de construcţie, indiferent că este vorba de creştere ale preţului materialelor de construcţie sau de scăderi”, a explicat liderul PNL.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila anunţa, recent, că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve probleme creşterii preţurilor la materialelor de construcţii. El explica faptul că este vorba despre o formulă de calcul bazată pe indici ai INS care va fi aplicată la fiecare depunere de factură, pe baza unui act adiţional încheiat cu beneficiarul.

Prețurile materialelor de construcție au explodat în acest an, anumite elemente înregistrând și scumpiri de peste 100%