România nu se află în întârziere în ceea ce priveşte procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar chestiunile cele mai consistente vin de acum încolo, a declarat coordonatorul naţional pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu, citat de Agerpres.
“Multă lume ne întreabă şi mă întreabă când vom adera. Nu există un termen pentru aderare. Adică, până când nu te aliniezi la standardele OCDE stai şi mai faci progrese. Am văzut în procesele precedente de aderare că unele ţări reuşesc să o facă în 4 ani, altor ţări le ia mai mult. Pot să adere în 9 – 10 ani. Depinde de ritmul fiecăreia. Ziceam că nu există un termen fixat de foaia de parcurs. Există o ţintă asumată de Guvernul României, spusă de prim-ministru când a venit secretarul general al OCDE acum două luni, la Bucureşti, Mathias Cormann, pentru a lansa studiul economic. Aceasta ar fi 2026. Deci, este o ţintă ambiţioasă, este o ţintă care poate fi atinsă dacă noi continuăm ritmul acesta bun pe care îl avem până acum. Acum chiar suntem într-un ritm bun. Nu suntem deloc în întârziere pe nicăieri, dar chestiunile cele mai consistente aş spune că de acum vin, pentru că după toate rapoartele, după toate evaluările, care merg foarte, foarte în profunzime, poate mai în profunzime decât ale altor instituţii internaţionale, pentru că OCDE-ul este, după cum ştiţi, o organizaţie care se bazează pe date şi pe statistici şi pe cifre, deci, după toate acestea vor urma recomandările şi unele dintre ele trebuie îndeplinite până la momentul aderării”, a spus Luca Niculescu, la Forumul ARIR 2024, cu tema “Noi orizonturi în Relaţiile cu Investitorii: provocările europene”.
Potrivit acestuia, în funcţie de modul în care România va îndeplini aceste recomandări va reuşi să intre în 2026 în OCDE, iar lumea este mobilizată şi există chiar un “mare elan” din partea instituţiilor româneşti, ceea ce îl face optimist.
În ceea ce priveşte beneficiile aderării la OCDE, Niculescu a afirmat că se va vedea o creştere a investiţiilor în România.
“Vor fi mai multe investiţii în România, asta e ce am reuşit să descopăr din dialogul cu ţările care au intrat înaintea noastră şi care ne-au spus că se vede acest lucru. Sigur, se vede că atunci când intri în OCDE intri pe o hartă mai mare a vizibilităţii internaţionale. Apari în toate statisticile pe care le fac ei şi vedeţi că statisticile OCDE sunt cam model universal, adică le vedem în toate publicaţiile economice. Sunt statistici care se referă la statele OCDE şi în care România nu este, dar va fi. Deci, fiind acolo, devii mai vizibil. Nu îţi cresc investiţiile neapărat pentru că eşti în OCDE, ci pentru că ai făcut reformele de care e nevoie ca să fii în OCDE”, a subliniat Niculescu.
Acesta a precizat că sunt două tipuri de recomandări, unele prioritate, care trebuie îndeplinite în cea mai mare parte a lor până la aderare, iar altele sunt pe termen lung şi vizează politicile pe termen lung ale României pentru a avea o creştere economică sustenabilă şi o societate mai puţin polarizată.