Producătorul chinez Nio transmite că ar putea crește preţurile în Europa, după decizia de majorare a tarifelor

Onvo Nio Onvo Nio

Uniunea Europeană şi-a confirmat joi decizia de a majora tarifele aplicate vehiculelor electrice importate din China, un producător de automobile emiţând noi avertismente că ar putea fi nevoit să majoreze preţurile ca urmare a măsurii, transmite CNBC, conform News.ro.

Comisia Europeană, braţul executiv al Uniunii Europene, a anunţat planuri pentru astfel de taxe în iunie, după ce a concluzionat într-o investigaţie că producătorii de vehicule electrice din China beneficiază de subvenţii ”nedrepte”.

Joi, autorităţile europene de reglementare au confirmat că aceste taxe, care au fost uşor modificate pentru a varia de la 17,4% la 37,6%, vor intra în vigoare vineri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Tarifele vor afecta producători de automobile de la gigantul chinez BYD la, posibil, mărcile europene care produc maşini în China şi chiar şi gigantul american Tesla, care are o fabrică în Shanghai.

Decizia UE vine într-un moment în care producătorii de automobile chinezi s-au extins agresiv în Europa cu oferte la preţuri competitive, reprezentând o ameninţare pentru cei mai mari producători de automobile din regiune, mulţi dintre care au rămas în urmă în ceea ce priveşte vehiculele electrice.

Comisia Europeană spune că aceşti producători de automobile au beneficiat de ”subvenţii neloiale”.

Producătorii de automobile au reacţionat la tarifele mai mari.

Joi, producătorul chinez de vehicule electrice Nio a declarat că în prezent menţine preţurile pentru maşinile sale vândute în Europa, dar a adăugat că ”nu poate fi exclus ca preţurile să poată fi ajustate într-o etapă ulterioară, ca urmare a impunerii acestor tarife”.

Un purtător de cuvânt al unui alt producător chinez al vehiculelor electrice, Xpeng, a declarat joi că clienţii care aşteaptă livrările de maşini sau cei care plasează noi comenzi înainte ca tarifele să intre în vigoare, vor fi ”protejaţi de orice creştere a preţurilor”. Nu a comentat dacă Xpeng va ajunge să crească preţurile ca urmare a taxelor majorate.

Geely a refuzat să comenteze atunci când a fost contactată de CNBC.

Când UE a anunţat pentru prima dată tarifele luna trecută, Tesla a spus că probabil va creşte preţurile în Europa ale vehiculului său Model 3.

UE nu a precizat cu ce nivel specific de tarife se va confrunta Tesla, dar a remarcat luna trecută că producătorul de automobile din SUA ”poate primi o rată a taxei calculată individual”.

Negocierile China-UE

Tarifele care intră în vigoare vineri sunt provizorii şi vor dura patru luni. În acest timp, statele membre UE trebuie să voteze aşa-numitele ”tarife definitive”, care ar dura cinci ani.

Oficialii chinezi şi UE au organizat mai multe runde de întâlniri pentru a discuta tarifele, Beijingul criticând în iunie impunerea de tarife de către UE ca un ”act protecţionist”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului chinez, He Yadong, a declarat joi că speră că cele două părţi ”se vor întâlni la jumătate, vor da dovadă de sinceritate, vor accelera procesul de consultare şi, pe baza regulilor şi realităţii, vor ajunge la o soluţie reciproc acceptabilă cât mai curând posibil.”

Producătorii chinezi de vehicule electrice şi-au reiterat dedicarea faţă de piaţa europeană, unde s-au extins în ultimii ani.

Xpeng a spus că ”s-a angajat să ofere produse inovatoare de înaltă calitate bazei de clienţi europeni în continuă creştere şi să îşi asume angajamente pe termen lung faţă de aceste pieţe”. Compania a adăugat că ”evaluează în mod activ fezabilitatea stabilirii unor capacităţi locale de producţie în Europa”.

Xpeng produce în prezent toate maşinile sale în China. O fabrică europeană ar putea ajuta la compensarea unor tarife.

BYD – unul dintre cei mai mari producători de vehicule electrice din China şi la nivel global – a declarat anul trecut că intenţionează să deschidă prima sa fabrică europeană în Ungaria, fără a specifica un calendar.

Între timp, Nio a declarat joi că ”este pe deplin angajată pe piaţa europeană: credem în stimularea concurenţei şi a interesului consumatorilor şi sperăm să ajungem la o rezoluţie cu UE înainte ca măsurile definitive să fie puse în aplicare în noiembrie 2024”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: