Cemacon, producător de materiale de construcții deținut de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a obținut, în primul semestru al anului 2021, o cifră de afaceri 83,9 milioane de lei, un profit operațional de 31,7 milioane de lei ți un profit net de 21,5 milioane de lei.
„Sectorul materialelor de construcții traversează o perioadă caracterizată de un nivel ridicat al cererii și o lichiditate crescută în piață; constrângerile vin dinspre limitările de capacitate de producție și dinspre creșterile semnificative de prețuri la principalele elemente care determină costul de producție – gazul, energia electrică, combustibilii, lemnul etc. Influențele negative dinspre costuri s-au resimțit mai degrabă în a doua parte a semestrului astfel că profitabilitatea după primul trimestru este una record. De asemenea, lichiditatea și solvabilitatea companiei sunt la nivele foarte ridicate chiar dacă s-a realizat rambursarea anticipată integrală a creditelor și s-au derulat ample proiecte de investiții în această perioadă. În ultimele luni s-a reușit finalizarea mai multor investiții cu impact direct în eficiența activității operaționale, cel mai relevant fiind operarea unei centrale de cogenerare, proiect finanțat parțial din fonduri europene. Rezultatele financiare arată în mod clar performanța acestui an, cifra de afaceri fiind cu 48% peste anul anterior, iar profitul crescând mai mult decât dublu”, spune Liviu Stoleru, Director General şi
Preşedinte al Consiliului de Administrație Cemacon SA.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 48% față de prima jumătate a anului trecut. Cemacon este cunoscut ca unul dintre cei mai importanți producători de blocuri ceramice de pe piața românească.