Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 200 de mii de lei firmelor care nu au respectat legea în zilele cu temperaturi caniculare/ Ce nereguli au fost găsite

cnair-muncitori-autostrada-soarelui-e1591804631371

Peste 1.000 de firme au fost controlate în această vară de Inspecția Muncii pentru vedea modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. La final, au fost date 46 de amenzi în valoare totală de 209.000 lei. Au fost date și 116 avertismente.

Prin temperaturi extreme ridicate se înţelege temperaturile exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau care, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de temperatură-umiditate ITU < 80 unități).

Controalele care vizează și modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, au început pe 10 iunie și vor continua până la 1 septembrie, se arată într-un răspuns pentru Economedia.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cele mai frecvente deficienţe constatate de către inspectorii de muncă au fost:

a) nerespectarea prevederilor referitoare la asigurarea măsurilor minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, şi anume:

– reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;

– reducerea timpului de lucru;

– asigurarea de apă minerală, în cantități corespunzătoare, la locul de muncă;

– asigurarea echipamentului individual de protecţie;

– alternarea efortului dinamic cu cel static;

– alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu ventilație.

b)  neluarea măsurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, şi anume:

– realizarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic;

– evidențierea, în fişele de aptitudini ale lucrătorilor, dacă au sau nu contraindicaţii pentru a efectua activități în condiții de temperaturi extreme;

– identificarea situațiilor în care lucrătorii ar putea fi expuși unor activități desfășurate în condiții de temperaturi extreme în vederea unei evaluări medicale corecte;

– asigurarea măsurilor de prim ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate.

c) lipsa stabilirii, de către angajatori, a măsurilor pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă, şi anume:

– evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor nu face referire la riscurile legate de expunerea la temperaturi ridicate extreme;

– lipsa din instrucţiunile proprii a măsurilor pentru asigurarea condiţiilor de microclimat.

În total, din 10 iunie și până pe 24 iulie 2024 au fost date următoarele sancțiuni.

Câte privește firmele care au oprit lucrul în perioada caniculară, Inspecția Muncii a transmis Economedia că angajatorii nu au obligația de a notifica inspectoratele teritoriale de muncă referitor la modificarea / fragmentarea programului de lucru.



Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: