„Străzi deschise – Promenadă Urbană”: Concerte, spectacole de acrobaţii şi ateliere creative pe Calea Victoriei, în weekendul 27-28 iulie

calea victoriei bucuresti Foto: Masezdromaderi/ Dreamstime.com

Programul artistic „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă Urbană” propune bucureştenilor şi turiştilor, în weekendul 27-28 iulie, concerte live, spectacole de acrobaţii, activităţi creative şi concursuri pe Calea Victoriei. Totodată, iubitorii de artă pot vizita expoziţiile tematice organizate la Casa Filipescu-Cesianu şi la Şcoala de Artă Bucureşti, prilej de a lua pulsul scenei artistice locale şi de a descoperi noi talente, transmite News.ro.

Pe durata restricţiilor instituite, în weekendul 27-28 iulie, între orele 10:00 şi 22:00, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Bucureştenii pot vizita expoziţia „Universul lui Salvador Dalí”, de la ARCUB – Hanul Gabroveni, deschisă zilnic, între orele 10:00 – 20:00, dar şi să admire piese vestimentare din secolele XIX-XX, cu prilejul expoziţiei „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, găzduită de Casa Eliad. Expoziţia „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic” este deschisă publicului de marţi până duminică, între orele 12:00 – 18:30 (luni închis).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei

În ambele zile de weekend, începând cu ora 17:00, trupa REAL – Andra Pierşinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuţie) – va electriza atmosfera pe Calea Victoriei cu recitaluri dinamice susţinute în zona Hotelului Novotel.

Programul artistic „Străzi deschise” continuă sâmbătă, 27 iulie, la ora 19:30, cu demonstraţiile spectaculoase de graţie şi îndemânare oferite de artiştii Circului Metropolitan Bucureşti în zona Muzeului Naţional de Istorie a României.
Pe parcursul celor două zile de weekend, Raiffeisen Bank România, partener principal al proiectului „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” #4, îi va surprinde pe trecători cu premii inedite în cadrul concursurilor organizate în zona Teatrului Odeon, începând cu ora 17:00.

Duminică, de la ora 11:00, Muzeul Naţional al Literaturii Române (Calea Victoriei nr. 110) va fi gazda atelierului educativ „Scriitorii şi şcoala de altădată”, coordonat de Oana Oroş, unde copiii pot afla, prin manuscrise, fotografii şi alte documente inedite din arhivele instituţiei, perspectiva asupra şcolii a unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Ion Barbu, Ion Pillat, Hortensia Papadat-Bengescu şi cum au trăit aceştia primele experienţe de cunoaştere.

Atât sâmbătă, cât şi duminică, în zona Magazinului Max Mara, în intervalul 17:00 – 21:00, artistul Vasile Catrina va susţine demonstraţii de virtuozitate transpuse în portrete.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti este deschisă în ambele zile de weekend şi propune publicului o călătorie în Bucureştii de odinioară, prin expoziţiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”, ce pot fi vizitate în intervalul orar 10:00 – 17:30.

Şcoala de Artă Bucureşti îi aşteaptă pe bucureşteni în weekendul 27-28 iulie, la sediul din sectorul 4 (Strada Cuza Vodă nr. 100), cu expoziţii de pictură, artă decorativă, design vestimentar, iconografie şi grafică, deschise publicului în intervalul 15:00 – 20:30.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: