Hidroelectrica stă cu producția la relanti, profitând de consumurile mici și de aport mare de regenerabile

microhidrocentrala-sursa-hidroelectrica-e1533027318526

Consumurile de electricitate ale României sunt, în general, mici, în ultimele două săptămâni, după ce am scăpat de caniculă. Doar cu greu, și la orele de vârf, se ating 7.000 de MW(în perioada de caniculă, trecem de 8.500 MW). În această situație consumul este asigurat majoritar de Nuclearelectrica, de termo pe gaz, eolian și solar.

Hidroelectrica doar rar trece de 1.500 MW, desi are capacitatea să o facă cu ușurință, la o capacitate instalată de 6.400 MW. Nu o face însă pentru că nici cotele Dunării nu sunt prea mari și, mai ales, că ține apă în lacuri, astfel încât sezonul rece, ce se apropie cu pași repezi, să nu o găsească cu un nivel al apei la cote de avarie(tot ce înseamnă sub 70% grad de umplere).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Se întâmplă astfel ca, în unele zile, cum ar fi cele de umplere, Hidroelectrica să dețină o pondere nesemnificativă în producția națională de energie. Azi, spre exemplu, este după nuclear, solar, termo gaz și sub importuri.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Cu toate acestea, când vom intra în sezonul rece și zilele cu soare se vor împuțina, Hidroelectrica va devein din nou cel mai important activ energetic. Hidroelectrica este unitatea energetică cu cea mai mare putere instalată și, totodată, cea mai mare și mai profitabilă companie a statului român.