USR anunță că a depus o inițiativă legislativă care prevede zero taxe pentru primul contract de muncă la nivelul salariului minim, pentru o perioadă de doi ani, în contextul în care zeci de mii de tineri pleacă anual din România să lucreze în străinătate, potrivit unui comunicat de presă.
„Astfel, elevii și studenții care lucrează part-time, dar și absolvenții care se angajează pentru prima dată ar putea beneficia de facilități fiscale pentru primele 24 luni de activitate profesională. Potrivit inițiativei USR, reducerea de taxe se aplică la veniturile până la nivelul salariului minim, respectiv 3700 de lei brut”, transmite USR.
„Vrem să oprim exodul tinerilor din motive economice, vrem să scădem șomajul din rândul tinerilor și automat să creștem rata de ocupare. Și de asemenea vrem să scoatem la lumină sute de mii de contracte la negru. Dacă luăm în considerare efectele pozitive ale acestor prevederi, impactul bugetar nu este negativ, adică statul câștigă, alături de sute de mii de tineri anual”, a declarat deputatul USR Alin Apostol, inițiatorul proiectului.
Potrivit USR, inițiativa va contribui la reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, care a atins nivelul cel mai ridicat de 20,5%. Mai grav, peste 18.000 de tineri pleacă anual din România, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Mai mult de jumătate dintre aceștia pleacă din motive economice. Inițiativa poate avea un impact major și pentru a scoate la suprafața contractele la negru. România are peste 1,2 milioane de salariați la negru, iar majoritatea sunt tineri și foarte tineri.
USR a mai depus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede eliminarea treptată a taxelor pe salariul minim pentru toți angajații din România. Inițiativa depusă în data de 15.09.2022 este ținută la sertar.
„Au trecut aproape doi ani de când cer la aproape fiecare ședință a parlamentului adoptarea proiectului Zero Taxe pe Salariul Minim, dar PSD și PNL refuză constant. Noua inițiativă ar fi un început bun de implementare a măsurii, ceea ce ar duce la creșterea reală a veniturilor tinerilor din România. USR face apel la toate partidele parlamentare să susțină și să voteze acest proiect”, spune purtătoarea de cuvânt a USR Cristina Prună.