Corpul magnatului britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch a fost recuperat joi din epava unui iaht care s-a scufundat la începutul acestei săptămâni în largul Siciliei în timpul unei furtuni, a declarat o sursă apropiată operațiunii de salvare, scrie Reuters.
Fiica de 18 ani a lui Lynch, Hannah, este încă dată dispărută, a precizat sursa. Corpurile celorlalte patru persoane care au dispărut în momentul scufundării ambarcațiunii au fost recuperate miercuri de pe iaht.
Iahtul de lux a fost lovit luni de o furtună violentă și s-a scufundat în largul capitalei siciliene Palermo.
La bord se aflau 12 pasageri și 10 membri ai echipajului, dintre care 15 au fost salvați de paza de coastă italiană.
Lynch, fostul director executiv al Autonomy, a fost achitat de acuzațiile penale de către un juriu din San Francisco în iunie, ceea ce i-a dat dreptate antreprenorului în vârstă de 59 de ani după o luptă juridică de 12 ani privind vânzarea grupului de software către Hewlett-Packard în 2011, în valoare de 11 miliarde de dolari.