Răspuns la criza locuirii în Europa: Guvernul portughez alocă 2 miliarde de euro pentru a construi locuințe noi

Porto, Portugalia Sursa foto: Pexels

Guvernul portughez a lansat vineri un nou pachet de cheltuieli, în valoare de două miliarde de euro, pentru a construi aproximativ 33.000 de locuinţe până în 2030, destinate familiilor nevoiaşe care se confruntă cu preţuri inaccesibile la locuinţe şi chirii, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Ministrul portughez al Infrastructurii, Miguel Pinto Luz, a precizat că 10.000 dintre noile locuinţe vor fi cu finanţare nerambursabilă în proporţie de 100% iar restul de 23.000 de locuinţe vor beneficia de granturi publice echivalente cu 60% din costul fiecărei locuinţe.

Noul pachet, care va fi finanţat în întregime de la bugetul de stat, se va adăuga celor peste două miliarde de euro care sunt utilizate deja pentru a construi 26.000 de locuinţe până în 2026.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Până în 2030 vor fi aproximativ 59.000 de locuinţe. Este cea mai mare investiţie publică în locuinţe din ultimele decenii pentru a garanta o locuinţă decentă celor care au cea mai mare nevoie de ea”, a spus Miguel Pinto Luz.

Premierul portughez Luis Montenegro a precizat că Guvernul său minoritar de centru-dreapta este ferm decis să rezolve criza spaţiilor de locuit, alături de iniţiativele private şi cele de tip cooperativ, adăugând că noul pachet “nu va pune în pericol echilibrul bugetar”.

Criza locuinţelor din Portugalia are la bază un deficit cronic de locuinţe accesibile, agravat de sosirea străinilor înstăriţi atraşi de obţinerea dreptului de rezidenţă odată cu investiţia într-o proprietate, la care se adaugă facilităţile fiscale oferite de statul portughez.

Un boom al turismului a dus la o explozie a încheierilor de locuinţe pe termen scurt, ceea ce a pus şi mai mult presiune pe piaţa imobiliară din Portugalia.

Cele mai grave probleme există în marile oraşe, inclusiv în capitala Lisabona, unde chiriile au crescut cu 94% după 2015 şi preţul locuinţelor a urcat cu 186%, potrivit datelor furnizate de revista Confidencial Imobiliario.

Portugalia nu este singura ţară europeană care se confruntă cu o criză a locuinţelor. Autorităţile din Grecia au anunţat vineri că vor oferi scutiri de taxe timp de trei ani acelor proprietari de locuinţe care îşi convertesc contractele de închiriere pe termen scurt în contract pe termen lung, în ideea de a contracara închirierea de locuinţe în scop turistic şi a răspunde de lipsa spaţiilor de locuit.

Boom-ul închirierilor de locuinţe pe termen scurt a forţat edilii din unele dintre cele mai importante destinaţii turistice din Europa, precum Insulele Canare din Spania, Berlin şi Florenţa, să introducă restricţii cu privire la astfel de închirieri pe termen scurt.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: