Guvernul slovac vizează creşterea TVA pentru cărți, invocând studii conform cărora cărţile sunt achiziţionate de „segmentele înstărite ale populaţiei” / Ironii pe reţelele sociale

Foto: Bratislava, Slovacia / sursa: pixabay.com sursa foto: Pixabay

Guvernul populist al Slovaciei a anunţat planuri de a creşte drastic taxa pe valoarea adăugată (TVA) la cărţi pentru a ajuta la redresarea finanţelor publice, atrăgând condamnări nu numai din partea vânzătorilor de carte şi a editurilor, ci şi a grupurilor de propagandă de extrema dreaptă, pro-rusă, care încearcă să-şi popularizeze ideile în print, relatează The Guardian, conform News.ro.

Anunţând săptămâna aceasta noua cotă de TVA, ministrul de Finanţe al Slovaciei, Ladislav Kamenický, a susţinut că studiile au arătat că cărţile sunt „în primul rând achiziţionate de segmente mai bogate ale populaţiei” şi, prin urmare, ar putea fi impozitate cu noua cotă de bază de 23%, în loc de rata actuală, de 10%.

Măsura face parte dintr-o creştere generală a cotei TVA anunţată de guvernul de coaliţie condus de Robert Fico, care vizează rezolvarea problemei deficitului public excesiv al Slovaciei prin colectarea a 50 de milioane de euro în 2025. Conform propunerii, alimentele de bază, medicamentlee şi manualele ar fi scutite de majorarea TVA sau impozitate la o cotă mai mică decât înainte.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Creşterea TVA vine pe fondul unei poziţii din ce în ce mai agresive a guvernului Fico faţă de sectorul cultural, confirmată şi de demiterea, luna trecută, a directorilor Galeriei Naţionale şi teatrului naţional.

Dacă modificările fiscale vor fi aprobate de Parlament şi vor intra în vigoare în ianuarie, Slovacia ar deveni una dintre singurele două ţări din Europa care nu ar avea cote reduse de TVA pentru cărţi – o măsură ale cărei efecte pozitive intangibile asupra economiei, educaţiei şi democraţiei sunt considerate de cei mai mulţi ca depăşind beneficiile financiare.

Comentariile lui Kamenický despre presupusa ”bogăţie” a bibliofililor au fost întâmpinate cu ironii. Pe reţelele de socializare, slovacii au postat videoclipuri cu ei înşişi admirând ”activele financiare” nou recunoscute pe rafturile lor, având drept coloană sonoră melodia ”Money, Money, Money”, a trupei Abba.

Juraj Heger, preşedintele Asociaţiei Editorilor şi Vânzătorilor de cărţi din Slovacia, a pus la îndoială afirmaţia ministrului de finanţe potrivit căreia cărţile sunt cumpărate în cea mai mare parte de către cei înstăriţi, spunând că sondajele recente au arătat doar o diferenţă marginală între obiceiurile privind achiziţia de carte ale persoanelor cu venituri mari şi medii.

De asemenea, TVA mai mare nu i-ar ajuta pe cumpărătorii de cărţi mai săraci, a adăugat el, deoarece ar duce probabil la preţuri mai mari ale cărţilor şi ar afecta totodată în mare parte vânzătorii de carte care se confruntă deja cu dificultăţi.

„Oamenii sunt foarte supăraţi”, a declarat Heger pentru The Guardian. „Ministerul Culturii distruge tot ce a fost construit de-a lungul deceniilor”, consideră el.

„Piaţa de carte  din Slovacia este foarte mică, câştigând aproximativ 100 de milioane de euro pe an”, a adăugat el. „Această decizie va face ca oamenii să cumpere mai puţine cărţi, astfel încât guvernul va putea strânge doar foarte puţini bani”, consideră Heger.

Până acum, Danemarca a taxat cărţile cu până la 25% din TVA, dar compensează cu scheme de ajutor pentru editori.

Toate celelalte ţări din UE profită de legislaţia care le permite să aplice cote reduse de TVA pentru publicarea de cărţi. TVA medie pentru cărţi în UE este de aproximativ 6%, iar în unele ţări europene – inclusiv Regatul Unit, Irlanda, Norvegia şi vecina Slovaciei, Republica Cehă – cota de TVA pentru carte e zero.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: