Ratele la creditele noi cresc ușor de la 1 octombrie. Indicele IRCC se majorează

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Ratele la creditele cu dobândă variabilă dependente de IRCC cresc ușor de la 1 octombrie 2024, deoarece se majorează indicele IRCC pentru creditele mai noi de 2019.

Estimările arată că de la 1 octombrie IRCC va fi 5,99%, deci va crește cu 0,13 pp, ceea ce înseamnă că și ratele vor crește cu aproximativ 23 de lei, ajungând la aproximativ 2.100 de lei, scrie FinZoom.

Aceasta este cea mai mare valoare înregistrată de când acest indice se aplică în contracte, începând cu primăvara lui 2019.

Banca Națională a României a redus de două ori dobânda cheie în acest an, însă acest lucru nu se va vedea încă în ratele dependente de IRCC.

„IRCC va crește de la 1 octombrie la 5.99% (valoare care se va menține până la sfârșitul anului) fiindcă este calculat în baza valorilor de IRCC zilnic din perioada aprilie-iunie. Deci IRCC nu este influențat anul acesta de dobânda cheie – de anul viitor se va vedea eventuala reducere de acum”, afirmă Irina Chițu, director comparator bancar FinZoom.ro.

În acest caz, rata creditului Noua Casă, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, folosit ca exemplu ar urma să crească cu 22,6 lei, față de nivelul estimat la 1 iulie.

RATĂ CREDIT NOUA CASĂ
1 iulie 1 octombrie
IRCC: 5,86% + 2% marjă fixă IRCC: 5,99% +2% marjă fixă
Total: 1.810,07 lei Total: 1832.67

Irina Chițu a precizat: “Dobânzile variabile sunt în prea ușoară scădere, ratele celor cu credite cu dobândă variabilă vor rămâne sus, indiferent de monedă. Nu este însă târziu nici acum să își facă simulări să vadă cât de mult economisesc dacă trec la o dobândă fixă, de 5-6%, pentru 3-5 ani”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.