Asociația Energia Inteligentă: Plafonarea prețurilor la gaze ne-a scos mai mulți bani din buzunar. Menținerea plafoanelor, un mod mascat de a menține un preț controlat care aduce mai mulți bani la buget

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Plafonarea prețului la gaze ne-a protejat în anul 2022 de plata unor prețuri mari, dar ne-a scos mai mulți bani din buzunar în anii următori și a adus servicii tot mai proaste, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligență, condusă de Dumitru Chisăliță.

Astfel, potrivit Asociației, ideea sugerată de menținere a plafoanelor ca fiind în interesul consumatorilor, este în fapt un mod mascat de a menține un preț controlat care aduce bani mai mulți la bugetul de stat și un venit constant în bugetul firmelor.

Sigur nici alternativa unei piețe liberalizate sălbatice, așa cum se prefigurează în momentul de față, fără o pregătire temeinică a liberalizării și diseminarea unor informații esențiale consumatorilor, fără „câinii de pază ai pieței de gaze”, fără o pregătire corespunzătoare a populației pentru liberalizare nu este o alternativă constructivă pentru consumatori, afirmă Asociația.

Într-un studiu recent, realizat de Asociația Energia Inteligentă, s-a efectuat o simulare a posibilei evoluții a prețului gazelor naturale la consumatorii casnici în lipsa plafonării prețului, plecând de la corelarea prețului stabilit pe piețele realizate pe bursele din Europa. Rezultatele sunt prezentate în graficul de mai jos și scoate în evidență că în ultimii doi ani, față de prețul plafonat, prețul ar fi fost inferior prețului efectiv achitat de populație.

În același timp graficul scoate în evidență momentele inițiale de creștere a prețului pe piața liberă, care au fost momentele determinate de intervenția ANRE în piață prin impunerea Gas Realease Program, care a determinat în fapt începutul creșterii prețului la gaze în România.

Costurile estimative cu gazele naturale efectiv achitate și costul gazelor estimate că s-ar fi achitat dacă nu ar fi existat plafonarea prețului pentru o casă cu un consum anual de cca 30 MWh/an, arată explozia prețului din anul 2022 și facturile imense care trebuiau achitate atunci, fapt pentru care plafonarea prețului sau alte metode de protejare a clienților ar fi fost necesare. În schimb din primăvara anului 2023, a dispărut necesitatea efectivă a plafonării și astfel Asociația apreciază că clienții au achitat prețuri mai mari decât cele care s-at fi stabilit într-o piață liberă funcțională.

Simulând evoluția prețurile gazelor naturale care ar fi existat pe piața dacă nu ar fi existat plafonarea și luând în considerare prețurile medii efectiv achitate de consumatorii casnici, Asociația a realizat o estimare a costurilor anuale cu gazele naturale achitziționate de un consumator casnic care locuiește la o casă în situația facturilor efectiv achitate în perioada plafonării și a prognozelor de preț în situația în care nu s-ar fi aplicat plafonarea prețului.

Astfel, se poate desprinde că dacă plafonarea a determinat costuri mai mici în anul 2022 estimate a fi cu până la 26% (pentru o casă), față de prețurile care s-ar fi achitat în lipsa plafonării, Asociația estimează că în celelalte perioade de plafonare prețurile achitate de consumatori au fost mai mari decât în situația în care nu ar fi existat plafonarea, respectiv consumatorii au achitat mai mult cu 10% în Trim IV 2021, 6% în anul 2023 și 20% în Semestrul I 2024.

„Plafonarea pe întreaga perioadă a aplicării sale ne face să achităm mai mult pe gaze, decât lipsa acesteia”, conchide Dumitru Chisăliță, președinte AEI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.