Preţul energiei electrice în Germania, un preţ de referinţă pentru Europa, a depăşit luni pentru prima dată pragul de 100 de euro/MWh, stimulat de creşterea costurilor la materiile prime energetice, transmite agenția Bloomberg, preluată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În Germania, preţurile la electricitate pentru anul următor aproape s-au dublat în 2021, odată cu relansarea cererii globale de energie, iar problemele în aprovizionarea cu gaze au dus cotaţiile la acest combustibil la nivel record. În paralel, rezervele de cărbune în porturile europene sunt la cel mai redus nivel de după 2016, pentru acest moment al anului, ceea ce a ajutat la escaladarea preţurilor la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Având în vedere că Germania se bazează pe combustibili fosili pentru mai mult de o treime din producţia de electricitate, creşterea costurilor pe cea mai mare piaţă de energie electrică din Europa va conduce la majorarea facturilor pentru milioane de consumatori. În plus, creşterea preţurilor la energie în Europa este doar o mică parte din ceea ce va urma pentru alte materii prime, subliniază analiştii de la Goldman Sachs Group Inc.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Luni, preţurile de referinţă zilnice calculate de European Energy Exchange AG, un indicator de referinţă la nivel regional, au crescut cu 4%, până la 100,10 euro/MWh. În paralel, preţurile la gaze aproape s-au triplat în acest an, iar cotaţiile futures la cărbune au crescut cu 89% la bursa ICE Endex.

“În acest moment, cărbunele şi lignitul sunt mai ieftine decât centralele electrice pe gaze”, spune Jean Paul Harreman, director la EnAppSys.

Au crescut şi preţurile pe termen scurt la electricitate, în condiţiile în care producţia redusă de energie eoliană în mare parte a Europei stimulează costurile. Pe piaţa pentru ziua următoare din Germania, preţurile au atins cel mai ridicat nivel de după 2007.