LIVE BREAKING Patru morți și 14 răniți în urma unui “atac terorist”  la Ankara / Doi teroriști se află în clădire / Atacul a vizat Turkish Aerospace Industries, una dintre cele mai importante companii de apărare din țară

Atac terorist Ankara Captura X

O explozie uriașă în fața sediului Turkish Aerospace Industries (TAI), în apropiere de Ankara, s-a soldat cu un număr de „morți și răniți”, a declarat miercuri ministrul turc de interne, afirmând că este vorba de un „atac terorist”. Potrivit celui mai recent bilanț, în urma atacului au murit patru persoane și alte 14 au fost rănite.

„Un atac terorist a fost efectuat împotriva Turkish Aerospace Industries… Din nefericire, avem martiri și răniți”, a scris Ali Yerlikaya pe X, după ce presa locală a raportat o explozie și schimburi de focuri în fața amplasamentului situat la aproximativ 40 de kilometri (25 de mile) de Ankara. TAI este una dintre cele mai importante companii de apărare și aviație din Turcia. Printre alte proiecte, aceasta produce KAAN, primul avion de luptă al țării.

UPDATE 18:50 Președintele Recep Tayyip Erdoğan, aflat în Kazan, unde participă la summitul BRICS, a declarat: „Avem 4 martiri și 14 răniți. Condamn acest atac terorist odios și mă rog lui Dumnezeu să aibă milă de martirii noștri”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

UPDATE 18:23 Șeful NATO, Mark Rutte, a oferit sprijinul alianței Turciei într-o convorbire telefonică cu președintele Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP.

„Tocmai am vorbit cu (președintele) Erdogan despre atacul terorist din Ankara. Mesajul meu a fost clar: NATO este alături de Turkiye”, a scris Rutte pe X, folosind numele oficial turc al țării.

UPDATE 18:00 „Doi teroriști au fost neutralizați în atacul terorist care a vizat instalațiile Turkish Aerospace Industries Inc. Din păcate, avem 3 martiri și 14 răniți în atac, a declarat ministrul de Interne  Ali Yerlikaya, citat de Hurriyet.

UPDATE 17:20 CNN TURK transmite că „incidentul este încă în desfășurare” și că “2 teroriști sunt în interior”. Există posibilitatea unei luări de ostatici, potrivit sursei citate.

UPDATE 17:14 Noi imagini cu atacatorii au apărut pe rețelele sociale

 

UPDATE 16:59  Ministrul justiției a declarat: „Biroul procurorului șef din Ankara a lansat o anchetă cu privire la atacul terorist perfid, iar un procuror șef adjunct și opt procurori au fost desemnați” pentru a se ocupa de acest dosar.

 


UPDATE 16:54 Momentul în care un terorist a intrat în clădire a fost surprins de o cameră de luat vederi:

 


UPDATE 16:50 Potrivit celor mai recente informații, unii teroriști care au efectuat atacul au intrat în clădire și conflictul a continuat în interior, iar la ora actuală nu este clar dacă conflictul s-a încheiat sau nu. Conform primelor informații, se pare că există 2 morți.

 

Primele imagini difuzate de canalul privat de televiziune NTV din Turcia au arătat un nor mare de fum în fața intrării în cartierul general al Turkish Aerospace. Explozia a avut loc în jurul orei 16.00 (1300 GMT).

Turkish Aerospace Industries este o companie de stat de armament și tehnologie aerospațială cu sediul în apropierea capitalei Ankara, potrivit BBC.

Întreprinderea produce avioane și elicoptere militare și civile, precum și sisteme de drone pentru forțele armate turce și pentru alți clienți din întreaga lume.

TAI a fost lansată, conform site-ului său, pentru a reduce dependența Turciei de importurile străine de tehnologie aerospațială pentru utilizări militare.

TAI este compania desemnată de Turcia să fie producătorul licențiat pentru avioanele de luptă F-16 proiectate de SUA. Tai joacă, de asemenea, un rol în modernizarea avioanelor mai vechi pentru a fi utilizate de armata turcă.

Cei doi proprietari principali ai firmei sunt forțele armate turce și o ramură civilă a guvernului turc însărcinată cu îmbunătățirea capacităților de apărare și cu gestionarea achizițiilor militare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.