UE a aprobat o schemă de ajutor de stat de 400 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă

agricultura seceta Foto: Forța Fermierilor, Facebook

Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de două miliarde de lei (400 milioane de euro), având drept scop despăgubirea fermierilor pentru pagubele suferite din cauza secetei severe în perioada septembrie 2023-august 2024, informează Agerpres.

Schema este deschisă producătorilor agricoli, care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă, pentru 39 de culturi (precum grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb). Pentru a beneficia de ajutoare, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut cel puţin 30% din culturi în perioada cuprinsă între toamna lui 2023 şi vara lui 2024 din cauza secetei.

Conform schemei aprobate de Executivul comunitar, ajutoarele vor fi sub forma unor granturi directe. Sprijinul este de maximum 1.000 de lei (200 de euro) pentru fiecare hectar în cazul unor pierderi de 100%, şi nu va depăşi 30% din costurile eligibile. Ajutoarele vor fi acordate până la data de 31 decembrie 2024.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2
Victor Moraru si Marian Neacsu
oameni bagaje
multime, oameni, populatie, demografic, trecere de pietoni
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
bani, lei, finante, bancnote
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe
Vladimir Putin, Xi Jinping, presedinte, rusia, china, moscova, kremlin, beijing, presedinte, china, rusia
bani, finante, lei, financiar, deficit
Gameloft Romania Cluj Napoca
onrc, registrul comertului
onrc, registrul comertului
Jerome Powell, FED
sticle vin
turism calatorii bani
Euro bani fonduri cheltuieli risipă fraude
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati
Borhanci_Bazin-de-inot_01
Luca
onrc, registrul comertului
Pod Argeș Grădiștea București Giurgiu
bani, finante, lei, financiar, deficit
aeroport iasi plecari

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.