Retailerul online eMAG raportează vânzări de aproape 900 de milioane de lei în ziua de Black Friday, peste așteptările inițiale

cumpărături, reduceri, shopping online, sale, black friday Sursa foto: Unsplash / Justin Lim

Retailerul online eMAG a anunțat sâmbătă că vânzările de Black Friday s-au ridicat la 896 milioane de lei într-o singură zi, peste așteptările inițiale ale companiei, care estima vânzări de circa 800 de milioane de lei.

Peste 647.000 de clienți au comandat 3,2 milioane de produse în valoare totală de 896 milioane de lei, în creștere de 22% față de anul trecut, arată eMAG.

Cei 13.200 de sellerii din Marketplace, care au avut oferte în eveniment, au înregistrat vânzări cu 30% mai mari față de ediția de anul trecut.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Black Friday este un moment foarte așteptat de români, iar rezultatele din acest an confirmă acest lucru. Clienții se pregătesc din timp, își planifică cumpărăturile și aleg cele mai bune oferte în momentul în care iau decizia de achiziție. Implicarea activă a comercianților din Marketplace, care au adus un număr mai mare de oferte la cele mai bune prețuri din an și opțiunile flexibile de plată și livrare au răspuns nevoilor oamenilor și au menținut interesul la cote ridicate până târziu în noapte”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Majoritatea clienților au preferat plata cu cardul: 73,35% dintre comenzi au fost achitate cu cardul online.

Metoda preferată de livrare este la locker: aproape 81% dintre comenzi au fost plasate la locker în localitățile în care serviciul este disponibil.

Printre produsele speciale comandate anul acesta s-au numărat 2.500 de nopți de cazare, 4.000 vouchere de bilete de avion, 19 automobile, dar și 53 de tone de carne de porc și 2.300 de servicii de sănătate.

Top categorii de produse comandate:

  • Produse cosmetice, suplimente și îngrijire personală: 615.000
  • Băuturi, băcănie, hrană pentru animale și curățenie: 706.000
  • Jucării și articole pentru copii: 399.000
  • Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 144.000
  • TV, audio-video, gaming și cărți: 98.000
  • Electrocasnice mici: 162.000
  • Fashion și sport: 113.000
  • Mobilă și casă: 210.000

Clienții care au plasat cele mai mari comenzi ca valoare sunt din București, urmați de cei din Constanța, Dolj, Bihor și Giurgiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.