EXCLUSIV Parcarea de TIR-uri din Portul Constanța ar urma să coste UE și statul român 50 milioane de euro, de 5 ori mai mult decât era prevăzut anul trecut

portul constanta autostrada sursa foto: Andreea Pavel / Info Sud-Est

Viitoarea parcare de TIR-uri din Portul Constanța ar urma să coste UE și statul român de 5 ori mai mult decât era prevăzut în analiza inițială, avizată anul trecut de conducerea Portului, conform studiului de fezabilitate transmis companiei care îl administrează și consultat de Info Sud-Est și G4Media.

Astfel, investiția a ajuns să coste de la 10 milioane de euro în 2023, la 50 de milioane de euro în 2024. 

Principalul motiv este terenul controversat în jurul căruia planează interese imobiliare, așa cum au arătat anterior ISE și G4Media, și care a fost schimbat brusc. Schimbarea terenurilor face obiectul unei anchete in rem la DNA Constanța, care bate pasul pe loc în prezent. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Doar exproprierea noului teren costă de trei ori mai mult decât suma prevăzută inițial, pentru că în studiul de fezabilitate terenul figurează la categoria ”curți construcții”, deși la cadastru figurează drept ”teren arabil”, adică ar trebui să fie mult mai ieftin. 

Chiar și dacă ar fi ”curți construcții”, terenul este evaluat de firma care a făcut studiul de fezabilitate la un preț cu 50% mai mare decât cel prevăzut în grila notarilor. 

Până în prezent, studiul de fezabilitate a fost trimis de două ori spre refacere companiei care l-a întocmit, după ce comisiile de specialitate din Portul Constanța au consemnat obiecții privind devizul general și alte aspecte. 

Compania care administrează Portul Constanța a transmis că nu poate confirma sumele prezentate de reporteri pentru că SF nu este încă document public, iar compania care a întocmit studiul nu a mai explicat de ce suma prevăzută inițial a crescut de 5 ori, deși inițial a spus că o va face.  

De ce a ajuns o investiție strategică pentru Portul Constanța să coste de 5 ori mai mult într-un an 

Exproprierea terenului: de 3 ori mai scumpă. Un certificat de urbanism emis de Primăria Agigea este documentul care atestă că terenul controversat pe care urmează să fie amenajată parcarea este destinat ”curți construcții”. 

Însă, conform extraselor de carte funciară consultate de reporterii ISE și G4Media, terenul figurează în evidențele statul român la categoria ”arabil”, ceea ce presupune o valoare de piață mult mai mică.

Spre exemplu, conform grilei notarilor publici consultată de reporteri, un metru pătrat din terenul respectiv, arabil, valorează 10 euro/mp. 

Însă, fiind trecut de Primăria Agigea la categoria ”curți construcții”, terenul ajunge să valoreze de fapt 20 de euro/mp

Chiar și așa, compania Aduro, cea care a realizat studiul de fezabilitate, a înaintat propunerea ca terenul să fie expropriat cu 30 de euro/mp, deci cu 50% mai mult decât prevede grila notarilor.

Asta înseamnă că expropierea terenului pentru parcarea de 7 hectare a crescut de la 800.000 euro (fără TVA) cât era prevăzut în analiza inițială, la 2,3 milioane de euro (fără TVA) cât este trecut în prezent în studiul de fezabilitate. Conform documentelor din acest moment, exproprierile sunt prevăzute să fie finalizate la 1 ianuarie 2026

  • Contactați de reporteri, reprezentanții companiei Aduro care a întocmit studiul de fezabilitate au spus inițial că vor explica de ce toată investiția ajunge să coste de 5 ori mai mult și de ce au încadrat terenul la o categorie superioară din punct de vedere al costurilor exproprierii. Ulterior, nu au mai răspuns solicitărilor G4Media și ISE de a transmite un punct de vedere.  

Mihai Teodorescu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC), care administrează Portul, a transmis, la solicitarea reporterilor, că ”analiza multicriterială este, în special, utilizată în evaluările anterioare ale proiectelor publice și ale variațiilor acestora, este un instrument pentru evaluările intermediare și se rezumă doar la costuri de realizare tehnică a lucrărilor generale”. 

Mihai Teodorescu
Mihai Teodorescu (sursa foto: Facebook / Portul Constanța)

Portul mai spune că au existat obiecții din partea compartimentelor de specialitate, iar SF a fost retrimis, până acum, de două ori companiei Aduro spre revizuire. 

  • ”La sfârșitul lunii noiembrie 2024, prestatorul a transmis către CN Administrația Porturilor Maritime o revizie a documentelor. În urma verificării interne, s-a constatat că revizia nu cuprindea clarificarea unor aspecte, a unor recomandări și observații ale compartimentelor de specialitate din companie. Din acest motiv, s-a solicitat o nouă intervenție asupra documentației înainte ca aceasta să fie înaintată spre analiză”, se arată în răspunsul CNAPMC. 

Certificatul de urbanism în care e schimbată destinația terenului este semnat de primarul comunei Agigea (de care aparține terenul unde va fi amenajată investiția de importanță strategică), Cristian Cîrjaliu, arhitecta șefă Florența Telișcă și de secretarul general din cadrul Primăriei Agigea, Laurențiu Carp. 

  • Contactată telefonic de reporteri, Florența Telișcă a oprit abrupt invitația reporterilor la dialog, spunând că doar domnul primar poate da detalii pe subiect. 

Contactat telefonic de reporteri, primarul din Agigea ne-a spus să trimitem o solicitare pe e-mail pentru a ne răspunde în scris. 

În solicitare am întrebat:

  1. De ce este menționat în certificat faptul că terenul este expropriat, având în vedere că imobilele pentru care s-a cerut certificatul de urbanism NU sunt expropriate, ba mai mult, scopul cererii CN APMC pentru certificatul de urbanism este tocmai exproprierea acestor terenuri și obținerea unei autorizații de construire?
  2. Când a schimbat Primăria Agigea destinația terenurilor respective în ”curți construcții” și prin ce act? 

Primarul ne-a blocat numerele de telefon iar la solicitarea scrisă transmisă în 18 noiembrie nu am primit răspuns. 

Cristian Maricel Cîrjaliu
Cristian Maricel Cîrjaliu (sursa foto: Primăria Agigea)

Primăria Agigea este condusă de 16 ani de primarul Cristian Maricel Cîrjaliu, un lider local PSD influent și controversat pe plan local, trimis în judecată de DNA Constanța pentru abuz în serviciu.

Cîrjaliu este acuzat de procurori că a expropriat ilegal un teren de aproape 9000 mp din patrimoniul unei societăți care activează în Agigea, iar o parte din teren a ajuns în proprietatea unei firme deținută de rudele și prietenii lui Cîrjaliu:

  • ”(…) a inițiat și a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 m.p., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea. Ulterior, terenul respectiv a fost dezmembrat în șapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungând în proprietatea unei firme deținută de rude și apropiați ai primarului Cîrjaliu Cristian Maricel”, se arată în comunicatul DNA. 

În primă instanță, primarul din Agigea a fost achitat de Tribunalul Constanța, iar speța se judecă în prezent la Curtea de Apel Constanța. 

Schimbul terenului inițial prevăzut pentru parcare cu actualul teren, controversat prin prisma intereselor imobiliare, a fost făcut de compania care administrează Portul Constanța pe vremea când aceasta era condusă de Florin Vizan (PSD), coleg de partid și cunoștință veche a primarului din Agigea, Cristian Cîrjaliu.

  • Vezi aici ce spune fostul șef al Portului Constanța Florin Vizan despre schimbul terenurilor.

Alte motive care au dus la creșterea prețului investiției de cel puțin 5 ori sunt:

  1. Descărcarea arheologică, care nu era necesară pentru terenul inițial, dar este necesară acum, pentru noul teren; 
  2. Relocarea stâlpilor electrici, care nu era necesară pentru terenul inițial, dar este necesară acum; 
  3. În studiul de fezabilitate sunt prevăzute WC-uri de 800.000 de euro, fără detalii despre cum ar putea să arate aceste spații sau câte vor fi amenajate;

De precizat că la costurile prevăzute în studiul de fezabilitate consultat de ISE și G4Media nu sunt incluse și costurile pentru racordarea la sistemele de electricitate și apă, care vor reprezenta cheltuieli separate, conform documentelor și surselor consultate de reporteri. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.