Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia executivului de a elimina posibilitatea studenților de a beneficia de tarif redus cu 90% pentru rutele feroviare, cu excepția celor fac legătura între localitatea de domiciliu și centrul universitar în care studiază studentul, ca urmare a publicării ordonanței de urgență a Guvernului. Această măsură ar marca “un regres istoric” în ceea ce privește accesibilizarea sistemului de învățământ superior, promovarea oportunităților de învățare și dezvoltare a studenților și asigurarea flexibilității de deplasare a acestora la nivel național, transmit stuenții.
“Cu toate că ANOSR a prezentat membrilor Guvernului numeroase argumente și justificări pentru care menținerea nemodificată a prevederilor art. 128 din Legea nr. 199/2023 este necesară și că reprezentanții societății civile au avizat nefavorabil proiectul de ordonanță în cadrul Consiliului Economic și Social, constatăm încă o dată de faptul că, pentru decidenți, nevoile studenților nu reprezintă o prioritate”, transmit reprezentanții studenților.
ANOSR își exprimă dezamăgirea cu privire la lipsa de deschidere a guvernanților față de nevoile studenților și la “lipsa de conștientizare a faptului că impactul măsurii adoptate are efecte insignifiante pentru reducerea deficitului bugetar, însă foarte profunde în raport cu comunitatea studențească, fapt confirmat prin cele peste 41.000 de semnături colectate în cadrul petiției”.
ANOSR își asumă că va lupta pentru a recăpăta dreptul studenților de a beneficia de tarif redus cu 90% pentru toate rutele feroviare, precum și de gratuitate pentru studenții din categorii defavorizate, astfel încât limitarea facilității să rămână temporară, iar aplicarea prevederilor privind reducerile la transport feroviar să revină la forma din cadrul legii cât mai curând cu putință.