G4Food: Odiseea unei legi aflate în vigoare de 19 ani, dar neaplicată / De ce nu beneficiază elevii de programul „Miere în școli”

miere Sursa foto: Pixabay

Anul acesta se împlinesc 19 ani de când legea privind acordarea de miere pentru preșcolari și școlari din clasele I-IV nu a fost implementată. Dar ce s-a întâmplat din 2006 și până în prezent? De ce o lege aflată în vigoare nu este pusă în practică și respectată? Cine este responsabil? Care sunt cauzele? G4Food încearcă să răspundă la toate aceste întrebări în rândurile ce urmează.

Practic, legea prevede, la art. 1, „să se acorde gratuit pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional, miere de albine în limita unei cantităţi de 60 g/copil/săptămână. Cantitatea de 60 g miere de albine/copil/săptămână poate fi distribuită, în funcţie de modul de ambalare, de două ori sau de trei ori pe săptămână.

În anul de grație 2025, apicultorii s-au resemnat. Programul „Mierea în școli” nu se va aplica nici în acest an, întrucât „Ordonanța trenuleț” suspendă aplicarea Legii  509/2006, privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv, pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV, din învăţământul de stat şi confesional.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Mircea Cioca, președinte ROMAPIS: „E clar ca nu vorbim de raționamente economice, ci de raționamente pur politice”

Mircea Cioca este președintele Federației Asociațiilor Apicole din România (ROMAPIS). El consideră că „prioritatea guvernului nu este aceea a unei alimentații sănătoase și crearea unor depirinderi alimentare sănătoase, pentru tânăra generație”, iar situația existentă nu se poate pune pe seama crizei economice, pentru că au fost ani mai buni și ani mai răi.

„Este clar că nu vorbim de raționamente economice, ci de raționamente pur politice. O altă ordine de priorități pe care o are guvernul, față de ceea ce considerăm noi, ca societate, că este normal.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.