Apa Nova Bucureşti, din Grupul Veolia, investește în acest an peste 40 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare

apa robinet Sursa foto: pixabay.com

Apa Nova Bucureşti, parte a Grupului Veolia, a anunţat un buget de investiţii de aproximativ 40,5 milioane de euro pentru anul 2025, în vederea modernizării infrastructurii de apă şi canalizare.

Potrivit unui comunicat al companiei transmis Agerpres, proiectele de modernizare vizează îmbunătăţirea reţelelor existente, implementarea de soluţii inteligente pentru eficienţă energetică şi optimizarea serviciilor oferite celor aproximativ două milioane de locuitori ai Capitalei.

În 2025, o axă principală o reprezintă Noul Program Investiţional Obligatoriu (NPIO), un angajament asumat până în 2031, cu o valoare totală de 230,9 milioane euro. Alături de obiectivele din cadrul NPIO, care vizează continuarea proiectelor de redimensionări şi extinderi ale reţelelor, Apa Nova Bucureşti va investi în acest an în sistemul de contorizare inteligentă, care include deja peste 80.000 de unităţi instalate, în proiecte de producţie de energie verde, eficientizare energetică şi în instalaţiile de potabilizare, precum şi în staţia de epurare a apelor uzate de la Glina.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

“În calitate de partener de încredere al comunităţii bucureştene, investim pentru servicii optime şi menţinerea unor tarife competitive, prin optimizarea costurilor operaţionale şi dezvoltarea constantă a infrastructurii de apă şi canalizare într-o manieră responsabilă faţă de mediu. Prin programul din acest an, continuăm să punem accent pe eficienţă energetică, durabilitate şi tehnologii care să răspundă provocărilor actuale, inclusiv celor legate de adaptarea la riscurile emergente şi creşterea rezilienţei infrastructurii, chiar şi a celei informatice”, a declarat Mădălin Mihailovici, director general al Apa Nova Bucureşti, citat în comunicat.

Apa Nova Bucureşti susţine că este în permanentă colaborare cu administraţia Capitalei pentru sincronizarea acestor lucrări cu alte proiecte de modernizare, precum cele ale societăţilor de transport sau termoficare, care au impact şi asupra infrastructurii de apă şi canalizare. Aceste tipuri de lucrări au evoluat constant din punct de vedere tehnologic, fiind utilizate din ce în ce mai mult tehnici minim-invazive pentru operaţiuni cu un impact cât mai redus asupra comunităţii şi calităţii vieţii urbane, menţinând echilibrul dintre dezvoltarea infrastructurii şi protejarea mediului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Unul dintre proiectele strategice din 2025 ale Apa Nova Bucureşti presupune extinderea sistemelor de apă şi canalizare în zona Lunci, demarată în 2024, dar şi creşterea colectării apelor uzate şi meteorice. Mai mult, pentru colectarea apelor meteorice, tratarea şi redarea lor în natură, Apa Nova Bucureşti construieşte o nouă staţie de captare şi pompare, cu un rezervor de circa 2.500 mc.

În paralel, compania derulează şi investiţii dedicate creşterii independenţei energetice, folosind tehnologii de producţie a energiei regenerabile, cum sunt panourile fotovoltaice, sistemele hidro şi sisteme de stocare a energiei electrice. Proiectele de acest tip realizate până la finalul anului 2024 au implicat o investiţie totală de 7,7 milioane de euro şi permit acum generarea a circa 10.547 MWh/an de energie electrică.

Eficientizarea proceselor are loc prin investiţii consecvente, atât pentru staţia de epurare Glina, cât şi la nivelul staţiilor de potabilizare, unde sunt realizate retehnologizări pentru sistemele de tratare şi clorinare a apei.

Începând cu anul 2000, Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice din Municipiul Bucureşti, realizând investiţii totale de peste 748 de milioane de euro în infrastructura de apă şi canalizare.

Grupul Veolia se clasează în mod constant în topul primelor trei companii din domeniile sale de activitate (apă, energie şi managementul deşeurilor), în toate ţările cheie, susţine comunicatul citat.

 

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.