Smartree HRTech, furnizorul de servicii și soluții software integrate pentru salarizare și resurse umane, a numit-o pe Nicoleta Mihaiu în funcția de CEO al companiei. Aceasta deține peste 20 de ani de experiență în leadership și a lucrat anterior în cadrul altor companii de software și tehnologie, atât locale, cât și internaționale, potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Împreună, vom continua să dezvoltăm soluții care să răspundă nu doar nevoilor actuale ale clienților, dar și provocărilor viitoare ale pieței. Smartree HRTech este un partener de încredere pentru organizațiile care își doresc soluții personalizate pentru gestionarea resurselor umane și salarizare”, a declarat Nicoleta Mihaiu.

De asemenea, Nicoleta Mihaiu a lucrat anterior în companii precum FintechOS, Prodigy Software și Total Soft.

Smartree HRTech, compania de tehnologie software și servicii de HR, este deținută de holdingul de investiții Delta Asset Invest, controlat de Dragoș Roșca, alături de alte companii precum Smartemp, Patiline sau Ynovate.

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat