Preţul benzinei premium a depăşit 7 lei pe litru la pompă, find cu peste 40% peste cel de anul trecut, când un litru de carburant costa sub 5 lei, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei în urmă cu doi ani, prezentate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, cele mai mari preţuri, respectiv 7,09 lei pe litru, sunt în benzinăriile OMV şi Gazprom. Rompetrol are, de asemenea, un preţ de 7,07 lei pe litru pentru motorina premium. Şi celelalte benzinării au preţuri apropiate: Petrom – 6,88 lei, MOL – 6,99 lei, Lukoil – 6,76 lei, Socar – 6,59 lei.

În ceea ce priveşte benzina standard, Gazprom este cel mai scump, cu 6,5 lei pe litru, urmat de OMV şi Rompetrol, cu 6,49 lei. Alte preţuri sunt Petrom – 6,43 lei, MOL – 6,27 lei, Lukoil – 6,06 lei şi Socar – 6,09 lei.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Preţurile la motorina premium au ajuns la 6,81 lei (Gazprom). OMV şi Rompetrol comercializează un litru cu 6,8 lei, în timp ce Petrom – 6,55 lei, MOL – 6,69 lei, Lukoil – 6,35 lei, Socar – 6,39 lei.

Motorina standard costă 6,32 lei pe litru la Gazprom şi 6,31 lei la OMV şi Rompetrol. Petrom vinde un dieselul cu 6,25 lei, MOL – 6,17 lei, Lukoil – 5,99 lei, Socar – 6,09 lei.

Preţurile menţionate sunt cele valabile pentru vineri, 8 octombrie, în benzinăriile OMV, Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL de pe Autostrada Soarelui şi din apropierea ei, staţiile Gazprom de pe A1 şi Socar din Chiajna.

Din preţul final de la pompă, aproximativ jumătate reprezintă acciza şi TVA, care se virează la bugetul statului.

Totodată, preţul petrolului atinge, în aceste zile, cel mai mare nivel din 2014 încoace, ca urmare a cererii crescute de produse energetice, depăşind marţi 80 de dolari pe baril pe bursa americană. Vineri, barilul se tranzacţiona cu 79,44 dolari.

Anul trecut în această perioadă, petrolul costa 40 de dolari pe baril, potrivit Bloomberg.

Platforma online “Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată în 2019 de Consiliul Concurenţei şi afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România – OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, Socar şi Gazprom, însumând peste 1.300 de staţii de distribuţie.

În iulie, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, declara într-un interviu pentru Agerpres, că instituţia pe care o reprezintă monitorizează constant piaţa carburanţilor şi nu există indicii care să sugereze că aceste companii ar încălca legislaţia concurenţei.