Platforma digitală de educație Kinderpedia a atras o finanțare de 1,8 milioane de euro

Kinderpedia_founders_Sept 2021

Platforma digitală de educație Kinderpedia a atras o finanțare de 1,8 milioane euro din partea fondului de investiții Early Game Ventures (EGV). La rundă au participat și investitorii existenți, RocaX, Growceanu și business angels.

Kinderpedia este o platformă inovatoare pentru educație, ce oferă întreaga infrastructură digitală necesară instituțiilor de învățământ pentru a lucra smart și a comunica eficient și transparent, atât la clasă, cât și online. Pe Kinderpedia sunt înregistrate astăzi peste 2.000 de școli și grădinițe din 14 țări, de pe trei continente, ce însumează aproximativ 200.000 de utilizatori.

„Runda curentă de finanțare ne ajută să ducem mai departe transformarea pe care am început-o în educație, prin simplificarea proceselor administrative în școli și grădinițe și plasarea parteneriatului profesor-elev-părinte chiar în centrul actului educațional. În același timp, ne oferă resursele necesare pentru a continua procesul de scalare, acum, când Kinderpedia beneficiază deja de validare pe mai multe piețe internaționale. Nu în ultimul rând, această tranzacție aduce în comunitatea noastră un partener puternic, cu care împărtășim valori și o viziune comună despre viitorul educației – Early Game Ventures – și ne consolidează colaborarea cu investitorii actuali, cărora le suntem recunoscători pentru sprijin și încredere,” afirmă Daniel Rogoz, CEO și Co-fondator Kinderpedia.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Pandemia a demonstrat că în domeniul educației există o nevoie acută de soluții tehnologice,” a declarat Radu Stoicoviciu, Partener al EGV. „Educația este unul dintre sistemele vitale ale oricărui stat, cu o importanță fundamentală pe termen lung și cu un impact enorm la toate nivelele societății. Dezvoltarea infrastructurii digitale pentru educație are o miză uriașă și ar trebui să reprezinte o prioritate absolută. Acesta este modul în care fondul nostru de investiții a analizat această tranzacție și, din această perspectivă, investiția EGV în Kinderpedia se înscrie în teza noastră <Infrastructură pentru inovație>”, completează Radu Stoicoviciu.

Kinderpedia ajută profesorii și educatorii să salveze între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul administrativ și să își concentreze eforturile către un act educațional superior și personalizat. Aplicația include funcționalități complete de management al clasei – catalog electronic, prezență, orar, predare video la distanță, modul de teme, librărie de documente. Totodată, îmbunătățește implicarea părinților în educația copiilor, printr-o interfață mobilă sigură și ușor de folosit. Kinderpedia oferă directorilor o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din școală sau grădiniță. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlare, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

Kinderpedia este găzdiută în cloud, e disponibilă în 15 limbi și funcționează ca aplicație mobilă nativă pentru Android și iOS, atât pentru profesori și manageri, cât și pentru elevi și părinți. În ultimii ani, soluția a primit o largă recunoaștere a caracterului său inovator și a impactului social, atât la nivel național, cât și european. Comisia Europeană a oferit Kinderpedia Seal of Excellence în cadrul programului SME Instrument, Phase II. Compania a fost desemnată Tech for Good în cadrul European Business Angels Summit, la Bruxelles și s-a clasat de asemenea pe podiumul a numeroase competiții antreprenoriale, cum ar fi Innovators for Children sau Startarium.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: