Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat procedura de selecție pentru ocuparea a cinci poziții de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, a anunțat instituția miercuri, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat transmis de AGERPRES, selecția se va desfășura în conformitate cu principiile guvernanței corporative stabilite prin OUG nr. 109/2011 și legislația aferentă, reflectând angajamentul instituției pentru o conducere profesionistă, responsabilă și transparentă în cadrul întreprinderilor publice.
„Acest demers reprezintă un pas esențial în procesul de reformă structurală a Romsilva, pe care l-am inițiat în acest an. Ne dorim un Consiliu de Administrație care să contribuie activ la modernizarea regiei, consolidarea transparenței decizionale și eficientizarea activităților la toate nivelurile, de la centru până la structurile din teritoriu. În centrul acestui proces rămân profesioniștii dedicați pădurii, care vor avea parte de susținerea necesară pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Romsilva trebuie să devină un exemplu de bună guvernanță, eficiență economică și responsabilitate față de patrimoniul natural al României”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în comunicatul citat.
Criteriile de selecție sunt aliniate standardelor internaționale și includ: competențe relevante pentru sectorul silvic, experiență strategică și profesională, cunoștințe în guvernanța corporativă, abilități sociale și de leadership, precum și integritate dovedită. De asemenea, sunt avute în vedere eventualele incompatibilități prevăzute de lege pentru ocuparea funcțiilor publice, se menționează în comunicat.
Toate informațiile necesare, inclusiv documentele și formularele de înscriere, sunt disponibile pe site-ul MMAP.