Ministerul Dezvoltării anunţă că finanţează cu peste 101 milioane de lei reabilitarea a două străzi din municipiul Braşov, obiective strategice necesare pentru exerciţii militare NATO, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Ministerul Dezvoltării acordă finanţare pentru reabilitarea unor străzi de interes strategic din municipiul Braşov. Ordinul a fost semnat de ministrul dezvoltării, Cseke Attila, iar investiţiile vor fi finanţate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a 2017-2026”, arată ministerul, luni, într-un comunicat de presă.

Astfel, se vor aloca în total 101.945.706,50 de lei pentru extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecţia cu strada Orizontului până la intersecţia cu strada Vasile Goldiş, precum şi pentru reabilitarea străzii Vasile Goldiş.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Ministrul Cseke Attila a subliniat că aceste obiective sunt importante din punctul de vedere al unor exerciţii militare, inclusiv NATO, la care vor participa militari din state aliate. Cseke Attila a adăugat că, la finalul lunii aprilie, a fost acordată finanţare şi pentru reabilitarea altui drum de interes strategic din comuna Cârţişoara (judeţul Sibiu).

Obiectivele au fost propuse la finanţare de Ministerul Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice.

În urma Ordinului semnat luni, pe baza documentaţiei complete necesare, depuse de beneficiar, autoritatea locală Braşov, se vor putea semna şi contractele de finanţare.