Reducerea cheltuielilor reprezintă una dintre priorităţile anunţate luni de ministrul propus pentru portofoliul de la Transporturi, Ciprian Şerban, care a precizat, totodată, în cadrul audierilor din Parlament, că va discuta cu directorii companiilor din subordinea ministerului şi ulterior va lua o decizie privind comasarea unor companii, acolo unde este posibil, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Optimizarea activităţilor şi reducerea cheltuielilor reprezintă una dintre priorităţile acestui mandat. Voi discuta cu directorii companiilor din subordinea ministerului şi după aceea voi lua o decizie privind comasarea unor companii acolo unde este posibil şi unde nu, reducerea cheltuielilor la companiile care nu pot fi comasate. Acestea sunt doar câteva dintre reperele mandatului pe care îl preiau astăzi şi pe care, cu sprijinul dumneavoastră, sunt singur că le voi putea duce cu succes la îndeplinire”, le-a transmis Ciprian Şerban senatorilor şi deputaţilor din comisiile reunite pentru transporturi şi infrastructură.
În cadrul audierilor, acesta a precizat că România va avea, până la sfârşitul acestui an, aproape 1.500 de kilometri de drumuri de mare viteză, concomitent cu păstrarea a cel puţin 1.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres în lucru până în 2030, în funcţie de resursele financiare disponibile anual.
“Pentru sectorul rutier, estimez că până la sfârşitul acestui an vom atinge aproape de 1.500 de km de drumuri de mare viteză, concomitent cu păstrarea a cel puţin 1.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres în lucru până în 2030, în funcţie de resursele financiare disponibile anual, cu accent pe utilizarea fondurilor europene. Astfel, până la finalul anului 2028, în România va fi finalizată integral legătura rutieră rapidă între Marea Neagră şi Europa Centrală, Coridorul 4 pan-european, care tranzitează România, Constanţa – Nădlac. Se va finaliza prima autostradă montană Sibiu – Piteşti, care va traversa Munţii Carpaţi, şi vor fi finalizate primele tuneluri la profil de autostradă, secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş. Vor fi finalizate loturile lipsă din autostrăzile A0, A1, A7 şi A8, în limita bugetului disponibil”, a afirmat Şerban.
Potrivit acestuia, în sectorul feroviar în prezent sunt în execuţie diverse lucrări, respectiv 1.260 de km de cale ferată, finanţate prin fonduri europene.
“Ne propunem: refacerea constantă a infrastructurii feroviare prin asigurarea unei linii bugetare dedicate pentru anul 2025, cu creştere progresivă în următorii ani – în următorii 4 ani, România va beneficia de un total de 100 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 de locomotive noi, 75 de locomotive şi 139 de vagoane modernizate; modernizarea staţiilor de cale ferată în parteneriat cu autorităţile locale, îmbunătăţirea reţelei feroviare în zona portului Constanţa şi, bineînţeles, dezvoltarea reţelei de metrou Bucureşti-Ilfov. Nu uităm nici sectoarele naval şi fluvial, unde sunt necesare lucrări de creştere a duratei de navigabilitate pe Dunăre””, a menţionat ministrul propus.
În opinia sa, trebuie continuată politica descentralizării în domeniul naval, prin parteneriate între MTI şi autorităţile locale. De asemenea, se impune şi reorganizarea administraţiilor portuare de pe Dunăre în vederea creşterii eficienţei economice şi promovării descentralizării.
În sectorul aerian, viitorul ministru are în plan identificarea unor noi oportunităţi în piaţă, pentru ca acest domeniu să facă faţă celorlalte moduri de transport. În cazul companiei TAROM, se va continua aplicarea planului de eficientizare aprobat de Comisia Europeană.
“Ne dorim să lansăm şi proceduri pentru construirea unui nou terminal pe Aeroportul Henri Coandă. Avem în vedere inclusiv dezvoltarea reţelei terminal CARGO pe aeroporturile din România”, a mai declarat Ciprian Şerban.