DOCUMENTE Legile salarizării și pensiilor se schimbă după model străin. Turcan: „Nu mai poate fi amânat” / Ep. 1: Salariile

protest sindicate politia salarii Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Ministerul Muncii șI Protecției Sociale a scos la licitație in SICAP un contract de 24 de milioane lei pentru consultanță în privința reformei sistemului de salarizare publică și schimbarea legii în ceea ce privește pensiile. Schimbarea acestor legi care vizează direct circa 7 milioane de români  este asumată de statul român, prin PNRR, în fața UE, și va presupune eliminarea unor inechități și discrepanțe. Printre acestea, eliminarea sau plafonarea unor sporuri, corelarea strictă a pensiei cu contributivitatea și eliminarea discrepanțelor de gen. Modelul va fi luat din afară, de la alte state din UE mai avansate decât noi, o spune clar ministrul Muncii Raluca Turcan.

Întreg contractul se va derula pe 27 de luni, însă colectarea datelor și oferirea soluțiilor va fi doar 1 an, restul de luni fiind campaniile de informare pe care consultantul, în numele Muncii, le va derula în scopul conștientizării publicului cu privire la reformele ce urmează.

Ofertele se deschid în 2 decembrie, departajarea lor se va face în funcție de criteriul financiar și al experienței echipei cu care vine firma interesată să câștige contractul, arată datele licitației.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Dacă tot calendarul va fi respectat, soluția de reformă a consultantului ar urma să vină în decembrie 2022. Munca nu precizează cât va mai ține analiza proprie, dar este de presupus că 2023 va aduce schimbările la pensii și salarii. În mod normal, nu contează Guvernul care va fi în funcție atunci, pentru că această reformă vine la pachet cu PNRR.

Având în vedere complexitatea subiectului și impactul major pe care îl aduc viitoarele modificări, Economedia.ro, a decis să abordeze separat, ca două subiecte, reforma salariilor și cea a pensiilor.

Plafonare sporuri, fără tratament special pentru medici, militari și personal din structurile de securitate

Caietul de sarcini al licitației arată că, „în prezent, în sectorul bugetar se identifică o serie de discrepanțe salariale, unele apărute în urma aplicării legislației anterioare privind salarizarea personalului bugetar, iar altele identificate după data apariției Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv luna iulie 2017, ca urmare a modificărilor legislative succesive ale Legii-cadru în vigoare în Parlament, prin care unele categorii de personal au fost favorizate în raport cu celelalte categorii de personal din sectorul bugetar. Mai mult decât atât, o serie de discrepanțe au apărut și ca urmare a efectelor unor hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pe legislația anterioară Legii-cadru nr.153/2017”.

„Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile și sustenabile prin eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței”, se arată în document.

Ca să poată oferi o soluție pentru schimbare, consultantul trebuie mai întâi să ofere o viziune exhaustivă a situației de facto și să privească și în altă parte, pentru a vedea cum își plătesc alții angajații publici.

Astfel, în primul rând, modelul pe care ar urma să-l aplicăm și noi se va căuta în altă parte, în alte state UE care au un sistem de salarizare asemănător cu cel din România (grup țintă: 6 țări), evidențiind limitele stabilite privind componenta variabilă a salariului și criteriile pentru acordarea diferitelor categorii de sporuri.

„Guvernul solicită consultanță din partea unei instituții specializate, cu experiență și practică în găsirea de soluții INTEGRATE ȘI APLICABILE, funcționale în alte țări și care pot fi adaptate și în sistemul de salarizare din România. După multe încercări de a crea un sistem unitar de salarizare, avem nevoie de instituții cu experiență în implementarea de reforme în context internațional, care să sprijine Guvernul astfel încât să abordeze reforma salarizării în mod echitabil, sustenabil și incluziv”, precizează, pentru Economedia.ro, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, toate ministerele au fost consultante pe reforma salariilor și urmează să-și trimită la Muncă propria evaluare și soluțiile de ajustare a modulului de plată a lefurilor după principiul echității și corectitudinii.

„Nu este normal ca pe o lege să ai unii angajați din sistemul public plătiți la nivelul din 2019 și alții la un nivel de salarizare posibil în 2022”, mai spune Turcan.

În al doilea rând, consultantul va face o analiză pe cele 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pornind de la situația existentă.

În al treilea rând, pentru a evidenția ierarhia salariilor în plată (salarii de bază și componentă variabilă) în raport cu ierarhia funcțiilor.

În plus, se va face analiza sistemului de acordare a sporurilor. Ministerul spune că, în ciuda faptului că sporurile sunt plafonate la 30% din salariul de bază, anumite sectoare de activitate au exceptare de la această normă, ceea ce face ca procentul de sporuri să fie mai mare de 30%. Aici găsim sistemul sanitar şi de asistenţă socială, sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Analiza va trebui să ofere soluția justificată pentru eliminărea unor sporuri, de plafonare a sporurilor la 20% din salariul de bază individual și de acordare a unor sporuri în cuantum fix (spre exemplu, sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași, indiferent de funcția deținută, să poată fi acordate în cuantum fix, ca procent din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată).

Grilă unică pentru administrația locală

Cu analiza gata, consultantul trebuie să ofere și soluția reformei în salarizare, la pachet cu perioada de implementare și impactul bugetar consolidat, urmărind principiile salarizării unitare, nediscriminării (salarizare de bază egală pentru muncă cu valoare egală, tratament egal pe aceleași caetgorii de funcții, cu aceeași vechime în muncă) și transparenței de venituri.

În plus, Munca vrea să vadă o soluție pentru reintroducerea unei grile de salarizare în administrația locală, așa cum era până în 2017, și renunțarea la modelul din administrația PSD-Dragnea, în care salariile personalului sunt făcute doar prin vot în consiliul local, județean sau General, al Bucureștiului. Practic, odată cu reformarea sistemului de salarizare bugetară, ar trebui să existe grila pe țară în administrație publică și un funcționar care lucrează la Primăria Urziceni să nu poată fi plătit mai mult decât unul de la Primăria Iași, pentru aceeași funcție, doar pentru că așa au decis conslierii locali din Urziceni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Despre pensiie speciale nimic madam….., cand ajungeti la ele va apuca guta. Nu au bani de pensii dar deconsultante…, proiecte. …,toate nebuniile lor si pensii pe care si le-au dat printr-o lege mafiota hotii de parlamentari au bani.SA VA FIE RUSINE CAINI MAIDANEZI CE SUNTETI.

  2. Neaplicabil.
    Trebuie ca Ministra sa mearga in cele 6 tari din grupul ţintă pentru documentare!
    Cateva luni pe an!
    In fiecare țara!
    Din mai pana in octombrie.
    Cu niste oameni competenti din partid.
    Un concediu luuung dupa care o sa vina in 2023 sa ne spuna:
    Neaplicabil pentru Ro!
    Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!
    Si ne mai luăm o poşetuță L.V.

  3. Mai puteți că noi nu… nu vă e rușine de acest popor amarit care v-am ales în nădejdea că o să-l reprezentați și o să-l ajutați, nu vă pasă decor de putere dar luați aminte că roata e rotundă!

  4. Mda…dar salariile militatilor cand vor fi aduse la nivelul din 2021? Solda de functie a unui militar profesionist e la nivelul din 2009. De atunci pana in prezent se dau OUG-uri pt amanare cu inca un an. Vreti sa ii aduceti cu varsta de pensionare a unui civil? Buuun! Dar atunci sa aiba si militarul drepturile unui civil, fara atatea ingradiri. Asa ar fi corect, nu?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.