Lanțul românesc de restaurante Noodle Pack, fondat în Cluj-Napoca de antreprenorii Samuel Hanuseac şi Daniel Tişea, își cere insolvența. Măsura vine în contextul acumulării unor datorii semnificative şi a provocărilor economice din ultimii ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Noodle Pack SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Specializat Cluj, cu intenţia de reorganizare judiciară.
„În ciuda eforturilor susţinute de optimizare operaţională, digitalizare şi diversificare a produselor, cât şi în contextul unei strategii de expansiune accelerată, coroborate cu lipsa de predictibilitate economică, compania a fost nevoită să apeleze la un instrument legal care să permită restructurarea activităţii într-un mod sustenabil şi eficient”, transmite compania.
Reprezentanții afirmă că anul 2024 a adus provocări importante pentru sectorul HoReCa, iar Noodle Pack nu a fost ocolit de impactul creşterii inflaţiei şi al costurilor operaţionale.
„Suntem în faţa unei etape dificile, dar necesare: intrarea companiei în procesul de insolvenţă. Este un pas strategic, menit să ofere companiei cadrul legal pentru o restructurare profundă şi eficientă. Scopul nostru este să redăm stabilitatea operaţională a brandului, protejând interesele angajaţilor, furnizorilor şi creditorilor. Este un moment de recalibrare, o oportunitate de a reconstrui sănătos ceea ce am creat cu mult efort şi pasiune”, au declarat Daniel Tişea şi Samuel Hanuseac, co-fondatori Noodle Pack.
Reprezentanţii companiei dau asigurări că restaurantele vor rămâne deschise şi că activitatea va continua fără întreruperi.
Noodle Pack a raportat anul trecut afaceri de 103,4 milioane lei, profit în valoare de 0,26 milioane lei și datorii totale de peste 47 milioane lei.
Compania operează în prezent o reţea de 35 de restaurante în România, cu un total de 450 de angajaţi.