Wizz Air anunță astăzi două rute noi care vor fi operate începând din luna octombrie de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București: către Paris Orly (Franța) și Maastricht (Țările de Jos). Compania a lansat în această săptămână o rută operată de la București Otopeni către Frankfurt Hahn, cu zboruri în zilele de luni, miercuri și vineri.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Noua rută către Paris Orly va fi operată în fiecare luni, marți, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, începând cu data de 26 octombrie. Aceasta va înlocui conexiunea existentă între București Otopeni și Paris Beauvais.
Zborurile către Maastricht vor fi operate lunea și vinerea, începând cu 27 octombrie. Biletele sunt deja disponibile online, pe site-ul oficial Wizz Air și în aplicația mobilă, la tarife începând de la 99 RON .
Aceste două rute se adaugă celor șapte zboruri Wizz Air anunțate anterior de pe Otopeni, care vor începe tot în perioada 26–28 octombrie: Erevan, Brindisi, Köln, Gdansk, Porto, Pescara și Bratislava.
„Extinderea rețelei noastre din București cu zboruri directe către Maastricht și Paris Orly reflectă angajamentul puternic față de piața din România și dorința noastră de a răspunde nevoilor tot mai diversificate ale pasagerilor”, a declarat Mauro Peneda, Managing Director Wizz Air Malta.