Miercuri, 3 septembrie, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o întâlnire între ministrul Justiției, Radu Marinescu, cu reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Discuțiile au vizat aspecte importante cu privire la statutul grefierilor, accentul punându-se, la solicitarea reprezentanților sindicatului, pe necesitatea participării persoanelor cu putere decizională din cadrul Ministerului Justiției la întâlnirile grupului de lucru constituit în acest sens, în scopul eficientizării activității, precum și în vederea menținerii în permanență a unui dialog deschis între toți factorii implicați.

Totodată, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a subliniat importanța profesiei de grefier în susținerea activității întregului sistem judiciar și, în urma unei ample analize, a stabilit ca la nivelul Serviciului profesii juridice conexe să fie înființat un compartiment de grefă judiciară, care să aducă o contribuție semnificativă activității grefierilor și, totodată, să asigure o bună cooperare în relația cu reprezentanții acestora.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Un alt punct al discuțiilor a fost degrevarea activității judecătorești, reprezentanții sindicatului punând în reliefând aspecte care pot asigura acest lucru, precum digitalizarea, proceduri de lucru simplificate, adoptarea de acte normative și, nu în ultimul rând, chiar și în acest context care necesită o prudență financiară foarte strictă, găsirea unor soluții pentru suplimentarea schemelor de personal.

Cu privire la acest ultim aspect, ministrul Justiției a transmis că va susține orice demers pentru acoperirea deficitului de resursă umană în rândul grefierilor și că, pe această cale, va purta discuții cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru identificarea cu celeritate a unor soluții optime.

Totodată, ministrul Justiției, Radu Marinescu, și-a arătat deschiderea de a purta discuții și cu reprezentanții conducerii Consiliului Superior al Magistraturii, sprijinind în acest sens relația de comunicare instituțională cu reprezentanții grefierilor.

În cadrul întâlnirii de astăzi, s-a adus în discuție și intenția schimbării culorii robei grefierilor din gri în negru, pentru o aliniere la culoarea generală din sistemul judiciar.

Cu privire la zona investițională din sistemul judiciar, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că în perioada imediat următoare va efectua o vizită la Primăria Cornetu pentru a discuta despre situația imobilului Judecătoriei Cornetu care necesită intervenții de refacere și consolidare, sprijinind acest proces benefic comunității, printr-un strâns dialog institutional”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.