Ministerul Finanțelor, cel mai mare acționar individual al Fondului Proprietatea, dar acționar minoritar cu o participație de 11,57% din titluri, cere completarea ordinii de zi a adunării generale a acționarilor la Fondul Proprietatea din 29 septembrie prin propunerea de reluare a procesului de selecție pentru noul administrator.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acționarii Fondului Proprietatea vor decide pe 29 septembrie cine va deveni noul administrator la FP, după ce americanii de la Franklin Templeton au decis să se retragă.
Comitetul Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea a decis recent să selecteze consorțiul ROCA FP (ROCA Investments și Impetum Group) drept nou administrator al Fondului.
Totuși, mai mulți acționari ai Fondului Proprietatea (FP), care dețin împreună peste 11% din drepturile de vot, și-au exprimat recent îngrijorarea față de posibilitatea numirii consorțiului ROCA FP ca nou administrator, punând sub semnul întrebării atât procedura de selecție, cât și experiența din trecut a ROCA FP.
Astfel, Ministerul Finanțelor, acționar cu 11,57% din capitalul social al Fondului Proprietatea, a transmis o solicitare de completare a ordinii de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) convocate pentru 29/30 septembrie 2025, potrivit unui raport publicat de Franklin Templeton, administratorul Fondului.
Ministerul propune introducerea a două puncte suplimentare pe ordinea de zi. Primul vizează demararea, de către Comitetul Reprezentanților, a unui nou proces de selecție, simplificat și transparent, pentru desemnarea unui administrator unic și administrator de fond de investiții alternative (AFIA). Procedura nu ar trebui să depășească 150 de zile, iar costurile ar fi limitate la maximum 1,5 milioane lei. Totodată, candidații ar trebui să administreze active cel puțin egale cu valoarea Fondului Proprietatea.
Al doilea punct propus de Minister prevede ca toate candidaturile pentru poziția de administrator unic, venite din partea acționarilor, să fie evaluate de Comitetul Reprezentanților, care va realiza un raport comparativ cu recomandări motivate. Documentul ar urma să fie prezentat acționarilor în termen de 90 de zile.
Franklin Templeton a precizat că va îndeplini toate formalitățile necesare pentru completarea convocatorului AGOA, în conformitate cu legislația aplicabilă. Solicitarea Ministerului Finanțelor și documentele aferente au fost publicate pe site-ul Fondului Proprietatea, în secțiunea dedicată știrilor.
Context. Fondul Proprietatea trece printr-un proces istoric de schimbare a administratorului, după ce americanii de la Franklin Templeton au anunțat că pleacă de la FP, după 15 ani în care au fost administratori. De exemplu, listarea istorică a unui pachet de 20% din acțiunile „perlei energiei” Hidroelectrica, cel mai mare exit din istoria Bursei de Valori București, de 9,28 de miliarde de lei, a avut loc în mandatul lor.
Recent, Comitetul Reprezentanților Acționarilor Fondului Proprietatea a decis să selecteze consorțiul ROCA FP (ROCA Investments și Impetum Group) drept nou administrator al Fondului.
Mai mulți acționari ai Fondului Proprietatea (FP), care dețin împreună peste 11% din drepturile de vot, și-au exprimat recent îngrijorarea față de posibilitatea numirii consorțiului ROCA FP (ROCA Investments și Impetum Group) drept nou administrator al Fondului, în locul Franklin Templeton. Aceștia au semnalat riscuri legate de lipsa de experiență a posibilului viitor administrator, deficiențe de guvernanță și istoric de performanță sub așteptări.
Conform acestora, procedura de numire a unui nou administrator a fost profund viciată: acționarilor nu li s-au comunicat informații esențiale, criteriile și costurile nu au fost dezvăluite transparent, iar deciziile s-au luat cu ușile închise. Solicitările repetate de clarificări din partea acționarilor au rămas fără răspuns din partea Consiliului Reprezentanților (BoN).
Astfel, acționarii au contestat rezultatul acestui proces defectuos.
Acționarii au cerut și un raport suplimentar de audit privind procesul de selecție al noului administrator.
ROCA FP a răspuns, recent, într-o conferință de presă, la principalele controverse legate de administrarea Fondului Proprietatea și ce semne de întrebare rămân. Consorțiul susține că vrea să ducă activele FP de la 400 de milioane euro la 1,1 miliarde euro în 8 ani.
Acționarii Fondului Proprietatea vor decide pe 29 septembrie dacă ROCA FP va veni ca administrator în locul americanilor de la Franklin Templeton.
ROCA FP, candidatul selectat să devină noul administrator la Fondul Proprietatea, solicită un vot democratic în Adunarea Generală a Acţionarilor ce va avea loc în data de 29 septembrie pentru selectarea noului administrator al FP, în loc de „o decizie nejustificată de anulare a procesului de selecție”. Recent, o serie de acționari minoritari ai FP au contestat procesul de selecție a noului administrator, punând sub semnul întrebării atât procedura de selecție, cât și experiența din trecut a ROCA FP.