Aplicaţia financiară Revolut a anunţat vineri că l-a angajat pe Frederic Oudea, fost director general la grupul bancar francez Societe Generale, în postul de preşedinte pentru hub-ul său dedicat Europei Occidentale, în contextul în care se pregăteşte să solicite acordarea unei autorizaţii pentru a oferi servicii bancare în Franţa, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Angajarea fostului director al uneia din cele mai mari bănci franceze scoate în evidenţă expansiunea agresivă a Revolut. Fostul CEO de la Societe Generale, care în paralel este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului farmaceutic Sanofi, aduce un plus de prestigiu pentru Revolut, într-un moment în care aplicaţia vrea să îşi extindă serviciile şi credibilitatea.

În luna mai a acestui an, Revolut a anunţat că intenţionează să investească un miliard de euro în următorii trei ani pentru a se extinde în Franţa, prin deschiderea unui nou birou la Paris ce va superviza operaţiunile sale din Europa Occidentală.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În 2024, Revolut a obţinut o licenţă bancară, cu restricţii, în Marea Britanie şi urmează să înceapă să opereze ca o bancă britanică în cursul acestui an. Compania are şi o licenţă bancară lituaniană, care poate fi folosită ca un paşaport în Uniunea Europeană, ceea ce îi permite să îşi vândă produsele în blocul comunitar.

Revolut este o bancă licenţiată, care ajută utilizatorii să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Regatul Unit, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 60 de milioane de clienţi din lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut pentru a realiza mai mult de o jumătate de miliard de tranzacţii pe lună.

În România, aplicaţia financiară Revolut avea aproape 4,3 milioane de clienţi retail, la finalul anului trecut, în creştere cu 28% faţă de anul anterior. Depozitele clienţilor şi ale companiilor care folosesc Revolut Business ca un cont bancar principal au atins valoarea de 1,2 miliarde de euro (1 miliarde lire sterline) la 31 decembrie 2024, în creştere cu 56% anul trecut faţă de 2023.

Portofoliul de credite oferite de Revolut în piaţa locală a progresat cu 88% în 2024 faţă de 2023, în timp ce numărul clienţilor cărora li s-au acordat credite de nevoi personale a crescut cu 41% faţă de anul anterior.