Avizele de mediu vor avea componentă semnificativă de Inteligenţă Artificială, în cel mult doi ani, în baza unui proiect pentru care reprezentanții executivului mizează pe fonduri europene, a declarat, luni, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, citată de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Digitalizarea este unul dintre instrumentele care poate lupta împotriva corupţiei, motiv pentru care proiectele pe care le avem, astăzi, în discuţie pe digitalizare sunt, de exemplu, de a avea platforme în care Inteligenţa Artificială să poată să dea drafturi pe acordurile de mediu (…) Aproape 70% din documentele pe care ANMAP (Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate n.r.) le emite sunt documente prin care spun că nu e nevoie de autorizaţii… Asta înseamnă că enorm de mult timp din munca pe care o desfăşoară funcţionarii publici este doar ca să spună că: “Nu aveam nevoie să ajungă la noi acest dosar”, motiv pentru care e nevoie de o parte semnificativă din digitalizare, un soft inteligent care să facă această analiză, să vadă dacă un dosar se încadrează la zece litere din legislaţie. Eu îmi doresc să reuşim să facem asta în perioada următoare. Avem un proiect pentru care am aplicat. Suntem în ultimele runde de observaţii şi sper să obţinem fondurile europene, pentru ca, în cel mult doi ani de zile, avizele de mediu să aibă o componentă semnificativă de Inteligenţă Artificială. Ştiu că poate părea un termen mare, dar dacă punem cărămizile corect şi baza corectă acum, în doi ani de zile vom asista practic la o revoluţie în ceea ce priveşte autorizaţiile de mediu şi asta îmi doresc. Îmi doresc să punem cărămizile cât mai solid acum ca, peste doi ani de zile, să nu ne întâlnim din nou la o astfel de conferinţă şi să vorbim despre exact aceleaşi probleme”, a precizat Buzoianu, la conferinţa “CSR şi sustenabilitate”, organizată de publicaţia Bursa.
Aceasta a adăugat că, prin digitalizarea sistemului de avizare, “îmi doresc să aducem mai multă corectitudine în analiza dosarelor”.
“Îmi doresc să fie respectate legile perfect, dar doresc să fie şi legi foarte clare, ceea ce astăzi nu se întâmplă de multe ori. Există o nevoie de simplificare de legislaţiei, motiv pentru care vom avea efectiv acest grup de lucru din care propun să fie parte şi patronatele. În perioada imediat următoare veţi fi parte din acest efort de simplificare de legislaţie. Pe de altă parte, îmi doresc să aducem mai multă corectitudine în analiza dosarelor, iar asta se poate rezolva mai rapid prin transparenţă, motiv pentru care am cerut ANEMAP-ului să transparentizeze absolut toate autorizaţiile de mediu, să le punem pe site-uri ca să ne dăm şi noi seama acolo unde au fost diferenţe flagrante de condiţii care trebuiau să fie îndeplinite la operatori economici (…) Pe de o parte, îmi doresc mult mai multă corectitudine de la instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, în sensul în care legislaţia să fie cu adevărat respectată atunci când ea există. Pe de altă parte, îmi doresc mai multă eficienţă în ceea ce înseamnă relaţia cu mediul de business. Primesc feedback-ul, absolut cinstit şi corect, că, în funcţie de judeţele în care depui dosarele cu şină, poţi ca exact pentru aceeaşi activitate pe care o desfăşori, să îndeplineşti exact aceleaşi condiţii, să ţi se dea autorizaţii de mediu diferite, fiind exact acelaşi operator (…)”, a explicat Diana Buzoianu.