Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate în primele nouă luni din 2025 un număr de 10.388 de persoane, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, la aceste cursuri au participat 7.254 de şomeri, iar 1.383 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, 187 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, în timp ce alte 1.564 de persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referinţă au fost organizate 454 de programe de formare profesională gratuite dintre care 246 de programe de calificare/recalificare, 140 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare şi 68 programe de competenţe cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie – septembrie 2025 sunt: competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 626; lucrător comercial – 518; referent resurse umane – 517; agent de securitate – 500; operator introducere, prelucrare, validare date – 487; ajutor bucătar – 419; îngrijitor spaţii verzi – 371; competenţe antreprenoriale – 233 etc.
În funcţie de categoria de vârstă, cei mai mulţi cursanţi (3.222) au peste 45 de ani, urmaţi de cei de „35 – 45 de ani” (1.862 persoane), sub 25 de ani (1.043), „între 30 şi 35 de ani” (631) şi „între 25 şi 30 de ani” (496).
De asemenea, 4.159 de persoane aveau studii profesionale, liceale sau postliceale, 1.515 de persoane studii gimnaziale, 1.227 de persoane studii superioare şi 353 de persoane, mai puţin de opt clase.