Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) ar putea anula licitațiile de execuție a ultimelor două tronsoane din autostrada A8, respectiv sectoarele Iași – Golăiești și Golăiești – Pod Ungheni, rezultă dintr-un răspuns al instituției către APIX.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Unul dintre motivele care ar putea duce la o astfel de soluție este de natură tehnică: sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) nu are facilități pentru a face unele modificări în documentația de atribuire.
În context, reamintim că cele două licitații sunt, în prezent, suspendate. Această decizie a avenit în urma a două hotărâri judecătorești prin care s-a dispus eliminarea unui factor de evaluare.
Paradoxal, o a treia hotărâre a judecătorilor, pentru tronsonul Lețcani – Iași, a menținut factorul contestat (ofertele se deschid pe 30 octombrie). Toate cele trei licitații au fost lansate în paralel.
O anulare a licitațiilor nu înseamnă renunțarea la construirea celor două tronsoane. Din contră, dacă va fi adoptată o astfel de decizie, procedurile vor fi reluate astfel încât să poată fi respectate cerințele programului SAFE, program european de finanțare prin intermediul căruia ar urma să fie asigurate fondurile necesare construirii celor două tronsoane.
„Analizăm inclusiv posibilitatea de anulare a celor două proceduri pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 4 și 5 ale Autostrăzii Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni și reluarea cu o variantă îmbunătățită a documentațiilor de atribuire, conform dispozițiilor Instanței și conform Ghidului de finanțare prin Programul SAFE, ghid prin care se reglementează participarea la licitații a ofertanților din țările non-UE cu ofertă individuală, lider de proiect sau ofertă comună cu procent de participare mai mare de 35%”, se arată în răspunsul CNIR pentru APIX.ro.

Sursa foto: Facebook/ Cristian Pistol, CNAIR