Un număr de 14 analiști de la instituții financiare locale și internaționale au stabilit un consens de 113,88 de lei pentru acțiunile Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie din România și cea mai profitabilă companie a statului român, conform unor date intrate în posesia Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comparativ cu prețul curent de tranzacționare din 29 octombrie 2025, de 121,6 lei pe acțiune, randamentul potențial este negativ, de -6,4%. Dintre cei 14, 6 recomandă reducerea deținerilor, 5 sugerează păstrarea lor, iar 2 încurajează achiziția de acțiuni H2O. Analizele au fost realizate în intervalul octombrie 2024-octombrie 2025.

Ratingul mediu al acțiunii H2O este de 2,46, dintr-un interval de 1-5, ceea ce înseamnă că, per ansamblu, analiștii recomandă mai degrabă o ușoară subponderare spre hold, așadar există o ușoară tendință spre vânzare, dar nu o recomandare clară de sell. Cu alte cuvinte, piața percepe acțiunea ca fiind ușor supraevaluată la nivelul actual.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Intervalul prețurilor-țintă este 95 de lei (cea mai pesimistă estimare – Kepler) și 135 de lei (cea mai optimistă – Jefferies), deci o diferență de 40 de lei, echivalent cu aproximativ 42%. Proiecții pesimiste au și Morgan Stanley, 100 de lei și Citi, 107 lei, în timp ce la polul opus se mai află Ipopema Securities, cu 134,3 lei și Erste Group, cu 132 de lei.

Companie Analist Recomandare Preț-țintă Data
Wood & Company Financial Services Peter Palovic sell 115,4 10/23/2025
Morgan Stanley Arthur Sitbon underweight/in-line 100 10/16/2025
Barclays Peter Crampton underweight 120 10/16/2025
Kepler Cheuvreux Ingo Becker reduce 95 9/4/2025
Jefferies Ahmed Farman buy 135 8/28/2025
Citi Piotr Dzieciolowski sell 107 8/20/2025
BT Capital Partners Vlad Podea neutral 125 8/20/2025
Oddo BHF Daniela Popov neutral 114 8/14/2025
BRD Groupe Societe Generale Laura Simion hold 124,6 8/4/2025
Swiss Capital (AGCO Partner) Daniela Mândru neutral 120,9 3/10/2025
Ipopema Securities Ionut Gavris buy 134,3 3/3/2025
PKO BP Securities Andrzej Rembelski hold 125 2/14/2025
Erste Group Caius-Roa Rapanu accumulate 132 10/15/2024
ISS-EVA Team Coverage hold 10/2/2024

Hidroelectrica este evaluată de investitori la 54,8 miliarde de lei și este controlată în proporție de 80,06% de statul român, prin Ministerul Energiei. Acțiunile H2O înregistrează o scădere ușoară de la începutul acestui an, de 0,9%, comparativ cu un avans de 35,7% al indicelui de referință BET, din cadrul căruia compania face parte.

Estimările analiștilor rămân divergente, reflectând opinii împărțite privind potențialul companiei. Același aspect poate fi observat și în cazul OMV Petrom (SNP), unde din 10 brokeri, 7 sugerează păstrarea acțiunilor, 2 recomandă diminuarea deținerilor, iar 1 încurajează investitorii să își suplimenteze investiția.

Citește și:

Trei analiști, trei recomandări diferite pentru investiția în acțiunile OMV Petrom: BT Capital Partners recomandă acumulare, Erste Bank încurajează vânzarea, iar Wood & Company sugerează păstrarea / Din 10 brokeri, 7 recomandă păstrarea