România are un decalaj în regiune față de Polonia în materie de pregătire de apărare, însă țara noastră poate lua măsuri cheie în patru direcții pentru a recupera și pentru a deveni chiar hub regional de apărare, arată o analiză Roland Berger, realizată pentru Economedia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
1. Provocările și strategiile actuale comparativ cu cele din trecut
Industria de apărare a secolului XX a fost modelată de logica războiului rece: stocuri mari de echipamente standardizate, linii de producție concentrate și cicluri lungi de dezvoltare. Accentul era pus pe cantitate și standardizare, în condițiile în care inovația tehnologică era mai lentă, iar strategia de securitate se baza pe descurajare prin număr și masivitate.
Un studiu recent al companiei de consultanță Roland Berger arată însă că sectorul apărării din trecut este fundamental diferit de sectorul apărării orientat spre viitor, spre care Europa trebuie să se îndrepte. În trecut, producția era concentrată pe serii mici, sofisticate, cu accent pe platforme complexe și unice (avioane, fregate, tancuri). Lanțurile de aprovizionare erau fragile, bazate pe câțiva furnizori critici, iar ciclurile de dezvoltare erau lungi și rigide. Rolul statului era limitat în principal la achiziții lente și centralizate, ceea ce crea dependență de stocuri reduse și de sprijinul aliat.
În modelul strategic al industriei de apărare al viitorului, accentul cade pe scală și flexibilitate: producție de volum, standardizare, integrarea industriilor civile și utilizarea soluțiilor modulare și actualizabile rapid. Lanțurile de aprovizionare trebuie diversificate și optimizate, cu posibilitatea de extindere rapidă a capacităților în perioade de criză. Statul are un rol activ, nu doar ca beneficiar ci și ca facilitator – finanțând extinderea liniilor de producție, garantând contracte multi-anuale și stimulând colaborarea europeană.
Această tranziție marchează trecerea de la o „industrie a apărării pentru timp de pace” la o industrie a apărării pentru reziliență și descurajare, în care succesul nu depinde de câteva sisteme de elită, ci de capacitatea de a susține operații de lungă durată prin volum, redundanță și adaptabilitate.
2. Contextul și capabilitățile de apărare ale României în context regional
După 2004 (aderarea la NATO), România a urmat câteva direcții cheie: standardizarea pe calibru NATO, modernizarea flotei aeriene (trecere de la avioane de lupta MiG-21 la F-16 si mai nou F-35), consolidarea apărării antiaeriene (Patriot, HIMARS) și relansarea producției de muniții. Totuși, investițiile în cercetare și inovare au rămas reduse, ceea ce explică decalajul față de Polonia sau Grecia în anumite domenii.
Figura 1: Efective și capabilități militare actuale, în România și regiune [mii]

Efective și capabilități militare: România dispune de aproximativ 65.000 de militari activi, cu un nucleu terestru centrat pe brigăzi mecanizate și unități de artilerie, forțe aeriene bazate pe flota de F-16 modernizată și un număr redus de unități navale (fregate și corvete). Comparativ, Polonia a trecut de pragul de 150.000 de militari activi și investește masiv în tancuri și artilerie, Grecia are peste 110.000 de militari cu accent pe forțele navale, iar Bulgaria rămâne sub 30.000 de militari activi.
Figura 2: Evoluția cheltuielilor de apărare în ultimii 5 ani în România și regiune

Bugetul de apărare al României a crescut de la circa 2% din PIB în 2020 la 2,5% în 2024, urmând să atingă 2,7% în 2025. În termeni nominali, cheltuielile au urcat de la ~4 miliarde € la peste 7 miliarde €, dar rămân mult sub Polonia (care depășește 30 miliarde € și 4% din PIB). Grecia rămâne constant la ~3% din PIB, iar Bulgaria urcă treptat spre 2%. La summitul NATO de la Haga, aliații s-au angajat să atingă pragul de 5% din PIB până în 2035 (3,5% cheltuieli militare directe și 1,5% pentru domenii conexe – infrastructură, inovație, reziliență). Pentru România, aceasta implică elaborarea unui plan incremental, includerea sprijinului pentru Ucraina ca parte a contribuției, dar și reorientarea structurii bugetului către investiții și cercetare-dezvoltare.
Din punct de vedere al capabilităților industriale actuale, România are două nuclee principale de producție militară: compania de stat ROMARM (15 fabrici, cu tehnologii adesea învechite, dar acoperind muniții, explozibili și vehicule) și un sector privat competitiv, unde se remarcă Elbit Systems România, Rheinmetall Automecanica Mediaș, Aerostar Bacău și Romaero. Acestea oferă baze solide, dar modernizarea și diversificarea sunt încă necesare.
Figura 3: Vedere de ansamblu cu principalii jucători din sectorul privat și parteneriate în industria apărării în România și la nivel regional (selecție)

3. Tranziția Europei spre o industrie a apărării pregătită pentru viitor
Europa are patru direcții principale prin care își poate crește capacitatea de descurajare a conflictelor armate și războaielor.
Prima direcție constă în optimizarea producției pe timp de pace, prin utilizarea liniilor existente și îmbunătățiri incrementale. Aceasta oferă o creștere rapidă, dar limitată. Spre exemplu, Germania și Franța au adăugat schimburi suplimentare la fabricile de muniții, crescând temporar producția fără investiții mari.
A doua direcție vizează investiții concentrate în noi capacități – modernizarea liniilor, redeschiderea unor fabrici, digitalizarea și crearea de rezerve. Polonia a aplicat acest model prin extinderea capacităților MESKO și deschiderea unor linii suplimentare pentru artilerie.
A treia direcție se referă la transferul de producție către industrii civile (metalurgie, chimie, electronice), pentru a evita blocajele. Ungaria a integrat sectorul auto în producția de subansamble militare, iar Franța a mobilizat industrii electronice civile pentru senzori și componente.
A patra direcție presupune producția de masă inteligentă și accesibilă, prin echipamente modulare și actualizabile rapid, autonome sau semi-autonome. Estonia și Polonia au investit deja în drone și sisteme software dedicate, demonstrând cum tehnologia poate transforma radical modul de a face apărare.
Aceste patru direcții arată că tranziția europeană nu se bazează pe un singur model, ci pe o combinație de soluții. Țările est-europene pun accent pe volum și scalare rapida, în timp ce țările vestice investesc mai mult în modernizare și tehnologii digitale.
4. Rolul României în această tranziție europeană
România are șansa să devină un actor regional relevant prin aplicarea celor patru direcții, adaptate la specificul său industrial și strategic. În mod specific, prin:
- Creșterea capacităților existente de producție: Uzinele Plopeni, Mija și Dragomirești au nevoie de modernizare. O serie de pași concreți în acest sens pot fi introducerea de linii semi-automate, digitalizarea fluxurilor, optimizarea proceselor și asigurarea de contracte multi-anuale care să justifice investițiile. Polonia a arătat că această abordare poate crește rapid producția, iar România poate ar putea replica modelul, cu sprijin european.
- Investiții în noi capacități de producție: Exemplul cel mai recent este investiția Rheinmetall–Pirochim pentru pulberi și nitroceluloză, crucială pentru muniții de artilerie. România ar putea dezvolta și linii pentru muniții NATO la Cugir și linii de asamblare de rachete tactice prin parteneriate cu MBDA sau Raytheon. Un alt parteneriat de viitor îl poate reprezenta asamblarea de tancuri Abrams si producția de muniție pentru tancuri, în cadrul programului strategic de achiziție de tancuri Abrams și colaborare cu americanii de la GDLS. Aceste proiecte trebuie corelate cu comenzi garantate UE/NATO pentru a evita supra-capacitatea. Polonia a reușit spre exemplu, prin acorduri la nivel guvernamental, să își asigure contracte garantate pe termen lung.
- Cooperare cu industrii civile pentru extindere rapidă: România dispune de sectoare civile (chimie, metalurgie, auto) care pot furniza subansamble pentru muniții și vehicule. Măsuri necesare în această direcție pot fi constituirea unui consorțiu public–privat, mecanisme de certificare rapidă și stimulente fiscale în această arie. Ungaria a mobilizat spre exemplu industria auto pentru producția Lynx, iar Polonia a integrat combinatele chimice în producția de muniții – două exemple care indică ce poate face și România.
- Dezvoltarea de capacități inovative – software, IA și drone: România are un ecosistem IT puternic și poate lansa un centru național pentru drone și C4ISR, în parteneriat cu Elbit și universitățile tehnice. Ar putea dezvolta drone de recunoaștere, muniții rătăcitoare și soluții IA pentru logistică militară. Estonia și Polonia au investit deja în acest domeniu, iar România poate folosi avantajul capitalului uman în IT pentru a deveni un furnizor regional de soluții digitale pentru apărare.
Dacă România va combina modernizarea liniilor existente cu investiții în capacități noi, integrarea industriilor civile și dezvoltarea de inovații digitale, va putea deveni un hub regional pentru apărare. Diferența față de Polonia este că România trebuie să recupereze decalajele, dar are oportunitatea de a construi pe baza unui mix de resurse industriale, parteneriate internaționale și competențe IT.
5. Concluzii
Războiul din Ucraina a demonstrat că securitatea europeană depinde de o industrie a apărării capabilă să producă rapid, la scară mare și cu flexibilitate. România, aflată pe flancul estic al NATO, are o responsabilitate strategică, dar și oportunitatea de a-și moderniza complet sectorul de apărare.
Comparativ cu Polonia, care a avansat deja prin investiții masive și parteneriate interguvernamentale, România are de recuperat, dar poate beneficia de un atu esențial: combinația între tradiția industrială (uzinele istorice de muniții și armament), parteneriatele internaționale (de ex. Rheinmetall, Elbit, Raytheon) și competențele digitale din sectorul IT. Aceste resurse pot transforma România într-un furnizor regional de securitate, dacă vor fi coordonate printr-o strategie unitară.
Succesul depinde de trei factori principali: finanțare predictibilă (inclusiv prin angajamentele NATO de la Haga), parteneriate public–private (pentru a integra industriile civile) și inovație (în special drone, IA și software militar). Dacă acești pași sunt implementați consecvent, România poate trece de la statutul de consumator de securitate la cel de hub regional de apărare, contribuind la reziliența întregii Europe.
Sursa foto: Branex | Dreamstime.com

Sursa foto: Dreamstime