Inspectoratul General de Aviație al Ministerului de Interne a scos la licitație un contract de 135 de milioane lei (27 milioane euro) pentru achiziția unui avion de patrulare a frontierei de stat a României. Achiziția este parte dintr-un proiect intitulat „Creșterea capacității operaționale a FRONTEX – Aeronavă cu aripi fixe – AvionFrontex”, ce beneficiază de fonduri europene nerambursabile.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
MAI subliniază, în caietul de sarcini, că România nu dispune în prezent de o aeronavă cu aripi fixe, care să poată fi operat de personal uman, capabilă să efectueze misiuni complexe de monitorizare.
Aeronava va fi livrată în doi ani și va veni echipată cu sisteme complexe de radare, echipamente de comunicații și echipament medical.
„Creșterea criminalității transfrontaliere reprezintă o provocare majoră pentru România, în special la nivelul frontierelor externe ale Uniunii Europene. Fenomene precum contrabanda, traficul de persoane, migrația ilegală și terorismul generează riscuri directe pentru securitatea națională, dar și pentru securitatea întregului spațiu european”, se precizează în document.
Totodată, inițiatorii arată că România are responsabilități clare în gestionarea frontierelor externe, în conformitate cu legislația europeană și angajamentele internaționale. Consolidarea acestui segment contribuie nu doar la securitatea națională, ci și la stabilitatea și siguranța întregii Uniuni Europene.
„Valoarea adăugată europeană a proiectului este semnificativă: contribuie la prevenirea migrației ilegale, combaterea traficului de persoane și a terorismului, consolidând securitatea întregii Uniuni Europene. De asemenea, activitățile derulate vor avea un impact direct în România și indirect în statele vecine, întărind stabilitatea regională”, susțin reprezentanții MAI.
Finanțarea achiziției va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Național 2021–2027 „Managementul Frontierelor și Vize”, dar și de la bugetul de stat, prin alocările anuale către Ministerul Afacerilor Interne. Uniunea Europeană va acoperi 90% din valoarea totală a cheltuielilor, iar partea României va fi de 10%.

sursa foto: Sergei GAPON / AFP