Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, pregăteşte o ofertă de Black Friday pentru clienţii casnici şi va face ”o surpriză plăcută la sfârşitul acestei luni clienţilor”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Chiar sper că este ultima oară când ne mai confruntăm cu reglementări. Uitându-mă zilele trecute, sigur, toată România a sărbătorit un eveniment cu tradiţie în alte părţi, dar l-am importat şi noi, Black Friday, mă bucur să constat că foarte mulţi din marii furnizori de energie au adus preţurile în zona preţurilor pe care Hidroelectrica le practică pentru populaţie, cu menţiunea că la noi e Black Friday în fiecare zi, dar uşor-uşor piaţa se aşază. Sigur, întotdeauna, competiţia ne motivează şi vom face o surpriză plăcută la sfârşitul acestei luni clienţilor noştri, pentru că nu s-a terminat luna noiembrie şi nici Black Friday nu s-a terminat. Din punct de vedere comercial, putem face lucruri mai bine într-o piaţă liberă, dar aceste lucruri trebuie dublate prin investiţii”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, la conferinţa Focus Energetic.

De altfel, și pe pagina de Facebook a Hidroelectrica este anunțată o ofertă pentru finalul lunii noiembrie.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
hidro friday
Sursa foto: Facebook/ Hidroelectrica

Potrivit lui Badea, este nevoie de orice sursă de producţie a energiei electrice, de orice capacitate de producţie a energiei.

”Nu cred că o canibalizare între tehnologii rezolvă problema. Avem mult mai mulţi prosumatori, avem mult mai multe capaciăţi în solar, vom avea capacităţi noi şi  în zona de eolian. Toate aceste lucruri vor genera, au nevoie de noi capacităţi în zona de echilibrare şi Hidroelectrica are în portofoliu o serie de investiţii în această direcţie. Din păcate, încă ne mai luptăm cu incorenţele legislative şi avem blocaje în instanţe pe diverse centrale. Aş da exemplul centralei de la Răstoliţa, care trebuia să intre în producţie anul acesta. Deocamdată este suspendată în instanţă, sunt suspendate atât acordul de mediu, cât şi autorizaţia de construire. Sperăm totuşi că în decembrie acest lucru sa va clarifica. Sigur, nu mai putem să o punem anul acesta, pentru că un element important era finalizarea defrişărilor în cuveta lacului şi umplerea lacului. Probabil că dacă lucrurile se vor clarifica aşa cum ne dorim, în luna decembrie, vom fi capabili să începem umplerea în perioada de viitură, după ce trecem iarna. Deci nu vom beneficia de această capacitate anul acesta”, a spus Badea.

Hidroelectrica a anunţat la începutul lunii că a depăşit pragul de 1 milion de clienţi casnici şi non-casnici pe piaţa de furnizare către consumatorul final şi ocupă locul 1 în topul furnizorilor de electricitate.

Hidroelectrica vinde în prezent la un preţ de 0,453 lei/kWh energia activă, iar pentru clienţii din Bucureşti, preţul este 1, 07 lei/kWh.

“Intrăm în iarnă cu reserve mai mari. Rezervele din lacurile de acumulare pentru acest an sunt la 73%, comparativ cu 63% anul trecut, iar asta s-a întâmplat în condiţiile în care anul acesta vom reuşi să atingem cel mai sumbru record din istoria Hidroelectrica, undeva la 11 TWh, cel mai secetos an”, a adăugat Badea.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum şi parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalaţi.