Producătorul de componente pentru industria aerospațială Sonaca, cu o fabrică la Cluj, recent extinsă, are teren disponibil pentru a mări în continuare capacitatea de producție, spune Charles Roussel, general manager al firmei în România. Acesta consideră că în țara noastră s-ar putea produce nu peste mult timp și componente de taxiuri aeriene, un domeniu în care Sonaca lucrează deja la nivel internațional, alături de Wisk, o subsidiară a companiei Boeing. Calendarul depinde însă de evoluția procesului de certificare pentru prototipurile la care se lucrează și de evoluția cererii. Roussel a vorbit despre perspectivele de producție, dar și despre piața muncii, într-un interviu acordat Economedia cu ocazia inaugurării extensiei facilității de producție pe care grupul o operează în țara noastră, luna trecută. Sonaca este o companie care lucrează cu nume ca Airbus, Boeing, Lockheed Martin, dar și cu Agenția Spațială Europeană.
De asemenea, Yves Delatte, CEO-ul companiei, a declarat pentru Economedia că grupul belgian e interesat de extindere, acesta vorbind în special de oportunitățile din zona de Apărare. Alături de aceasta, celelalte trenduri majore în industrie pe care le-a menționat CEO-ul țin de decarbonizarea aviației civile și de vehiculele aeriene autonome.
Amintim că în noiembrie, producătorul de componente pentru industria aerospațială Sonaca Aerospace Transilvania, subsidiara locală a grupului belgian Sonaca, și-a extins producția de la Moldovenești, în Cluj, cu o nouă hală, pornind de la trei noi contracte cu Airbus.
Noua facilitate de producție din România ar urma să ajungă la capacitate maximă în 2027.
“Ne va lua între 18 și 24 de luni să ajungem la capacitate maximă și vom crea în total 160 de noi locuri de muncă”, a spus Roussel, pentru Economedia.
Montaj video: Denis Nistor
Economedia: Care va fi impactul pe care îl va avea pentru afaceri noua fabrică?
Charles Roussel: Practic, impactul acestei noi fabrici este că vom dubla totul. Astfel, vom dubla capacitatea de producție prin adăugarea a 14.000 de metri pătrați, vom dubla cifra de afaceri și vom dubla numărul de angajați.
Economedia: De ce a ales Sonaca locația aceasta pentru extindere? Airbus e singurul motiv?
Charles Roussel: A fost vorba despre o alegere făcută în 2016, când am construit clădirea inițială aici, acum nouă ani. A fost pentru a fi aproape de clienți și de sediu, pentru că aici suntem în Europa și transportul este mai simplu – în doar 36 de ore putem trimite un camion din Belgia, de la sediul central, până aici, la compania noastră din Cluj-Turda. Decizia ține, de asemenea, da, și pentru a fi aproape de clientul nostru, pentru că majoritatea pieselor pe care le vom produce aici vor fi expediate direct către clientul nostru, care este Airbus Bremen în Germania sau Airbus UK în Broughton sau, uneori, ar putea fi Airbus Toulouse, în Franța. Așadar: de ce am ales România? Pentru că avem oameni talentați, pentru că am avut un mare sprijin din partea autorităților locale și naționale pentru a aduce aici investiții, pentru a crea locuri de muncă.
Un motiv important a fost avantajul de a reduce timpul de transport și pentru a fi mai aproape, să nu depindem de un lanț de aprovizionare care este la nivel mondial. Am văzut ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid, ce s-a întâmplat atunci când canalul Suez a fost la un moment dat blocat, iar unele piese au fost foarte dificil de furnizat. Să fii aproape, să ai acces cu un camion efcientizează lanțul de aprovizionare.
Economedia: Ce urmează pentru Sonaca? Ați început cu Airbus. Ce urmează pentru această fabrică aici în România, la Cluj? Care sunt așteptările dumneavoastră?
Charles Roussel: Prima este să realizăm această creștere. Este o creștere mare, vom dubla dimensiunea și vom ajunge la 300 de angajați. Și aici piața nu este una ușoară în ceea ce privește găsirea oamenilor. Este o concurență mare, rata șomajului în județ e scăzută.
Deci, în primul rând, trebuie să realizăm acest proiect și să facem din el unul de succes, deoarece suntem abia la început. Dar, mai departe, lucrăm cu grupul la proiecte de diversificare. Lucrăm, de exemplu, la două taxiuri zburătoare cu Wisk. Wisk este o filială a Boeing. Am semnat un contract cu ei pentru a produce taxiuri zburătoare. Suntem acum la producția celui de-al doilea taxi zburător, iar acesta este realizat la sediul central. Dar dacă vom trece la o creștere în viteză, cel mai probabil o parte din acest taxi zburător va fi construită aici, din România.
Economedia: Când credeți că se va întâmpla acest lucru? Primul taxi aerian [cu componente] fabricate în România?
Charles Roussel: Depinde de când va fi certificat. Acum, toate aceste prototipuri sunt în curs de testare, de certificare, pentru că sunt multe întrebări. Vom avea voie să avem taxiuri zburătoare deasupra capului , fără niciun pilot în interiorul lor?
Toate acestea sunt în curs de certificare. Există deja un al doilea prototip care este în prezent în construcție. Și credem că, în 2027, am putea ajunge deja la o producție de serie a acestuia.
Economedia: Acest lucru s-ar putea întâmpla în această fabrică nouă sau într-o altă unitate?
Charles Roussel: În această uzină nouă sau poate și într-o extindere. Încă mai avem capacitatea de a construi aici metri pătrați pe terenul pe care îl deținem și, cel mai probabil, va fi vorba de o extindere a clădirii actuale pentru a absorbi această capacitate suplimentară.
Economedia: Spuneți așadar că aveți suficient teren pentru a face o altă investiție aici? Deci planul pe termen lung va fi de a începe un nou șantier?
Charles Roussel: Da, dacă într-adevăr volumele sunt realizate și dacă certificarea funcționează bine, acesta ar putea fi planul. Dar astăzi există încă o mulțime de muncă în curs de desfășurare pentru a ne asigura că aceste taxiuri zburătoare sunt autorizate și certificate.
Economedia: Când se poate întâmpla acest lucru? Un plan pentru a construi o nouă o nouă fabrică aici?
Charles Roussel: 2027, nu mai devreme, mai sunt multe lucruri de făcut în 2026 pentru certificare și pentru a avea confirmarea că piața este o piață reală și că vor exista clienți care să cumpere aceste taxiuri zburătoare.
Economedia: Ați menționat că nu este ușor să găsiți angajați acum, dar suntem într-o perioadă destul de dificilă în acest moment. Sunt multe concedieri aici, în România, și în Europa, de asemenea. Simțiți asta? Este mai ușor să găsiți angajați în prezent decât a fost anul trecut sau acum doi ani? Simțiți ce se întâmplă pe piață în ceea ce privește găsirea de angajați?
Charles Roussel: În mod clar, da, simțim că există un pic de recesiune pe piețele globale. Vedem companii mari, cum ar fi Bosch, care își reduc puțin personalul pentru moment și ne este puțin mai ușor să găsim unii oameni, dar totuși rămâne o problemă să găsești forță de muncă aici, oameni care doresc să rămână. Oameni pe care îi aducem sunt oameni în care investim pe termen lung, deoarece formarea necesară este destul de lungă, de minim trei luni, dar în principal până la șase luni, pentru a avea pe cineva capabil să lucreze autonom pe liniile noastre. Așadar, depunem multe eforturi pentru a ne asigura că oamenii rămân alături de noi, că merg la această formare, o formare de lungă durată, și apoi rămân alături de noi pe termen lung.
Taxiuri aeriene: Sonaca, furnizor pentru Wisk Aero
În aprilie 2024, Sonaca anunța că devine furnizor strategic pentru Wisk Aero, o companie lider în domeniul mobilității aeriene avansate. Wisk Aero este o companie deținută de Boeing care dezvoltă taxiuri aeriene autonome, complet electrice, cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).
Sonaca anunța că va dezvolta și furniza componente majore pentru taxiul aerian autonom de generația a 6-a al Wisk.

“Pentru Sonaca, acesta este un pas important în strategia sa de diversificare, confirmând în același timp poziția sa de furnizor principal de structuri majore”, declarau atunci reprezentanții companiei, anunțând că Sonaca va dezvolta și produce ansambluri structurale primare importante pentru aeronava Gen 6 a Wisk. Sonaca a susținut anterior și faza de proiectare a acestor componente, iar reprezentanții companiei spunea de anul trecut că firma se va baza pe prezența sa globală pentru a fabrica și furniza piese, valorificând facilitățile sale din Belgia, Brazilia, România și Statele Unite.
La început de decembrie, Wisk Aero a anunțat că a finalizat asamblarea taxiului aerian de generația a șasea și este pregătită să treacă la etapa de testare în zbor, în vederea pregătirii pentru zborul inaugural al aeronavei, conform aerotime.aero
Într-o declarație publicată pe 8 decembrie 2025, Wisk a anunțat că a transferat oficial prototipul Gen 6 de la asamblarea finală către echipa de testare și operațiuni de zbor.
Potrivit Wisk, acest lucru marchează trecerea aeronavei Gen 6 complet asamblate de la faza de construcție la faza de testare în zbor.
În ceea ce privește legislația, piața europeană se pregătește pentru astfel de vehicule. Încă din aprilie 2024, Comisia Europeană a adoptat un pachet de acte legislative secundare privind dronele și aeronavele cu decolare și aterizare verticală (VTOL), care stabilește normele finale pentru lansarea mobilității aeriene inovatoare (IAM), inclusiv serviciile de taxi aerian.
Sonaca Group
Sonaca este o companie specializată în proiectarea, fabricarea, asamblarea și furnizarea de componente aeronautice, cu activitate pe piețele civile, de apărare și spațiale.
După achiziția companiei Aciturri, Sonaca ajunge la o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de euro.
Compania a trecut și prin dificultăți în anii recenți. În 2022, invocând impactul continuu al pandemiei COVID, filiala Sonaca Aircraft a oprit producția avionului de antrenament monomotor Sonaca 200.
În România, Sonaca a inaugurat prima fabrică în 2016, an în care a demarat producția în serie de componente pentru aeronavele Airbus. În 2019, a achiziționat utilaje suplimentare pentru dezvoltarea capacității de producție.
În 2022, compania s-a alăturat inițiativei Ariane 6, care are ca obiectiv lansarea de sateliți în spațiu și face parte din programul Agenției Spațiale Europene.
Sonaca Aerospace Transilvania a încheiat anul 2024 cu afaceri de 74,17 milioane de lei, în creștere cu 18% față de anul precedent, profit de 4,11 milioane (+11%) și 161 angajați (+21%).
Luna trecută, Sonaca Aerospace Transilvania, subsidiara locală a grupului belgian Sonaca, și-a inaugurat noua investiție – o nouă hală, în Cluj, la Moldovenești, realizată pornind de la trei noi contracte cu Airbus. Producția ar urma să se dubleze, în urma investiției de 40 de milioane de euro. În total, ar urma să fie create 160 de noi locuri de muncă.

Sursa foto: Sonaca