Întreprinderile din UE au stimulat o creştere puternică a cercetării şi dezvoltării (R&D) în domeniul energiei, al sănătăţii, al industriei aerospaţiale şi al apărării în 2024, în conformitate cu Tabloul de bord al investiţiilor în R&D al UE din 2025, publicat luni de Comisia Europeană, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Deşi raportul evidenţiază poziţia de lider a Europei în industriile-cheie, acesta subliniază, de asemenea, presiunea intensă exercitată de concurenţa la nivel mondial, în special în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).

În 2024, principalii investitori industriali în R&D din UE în sectorul energiei electrice şi al energiei din surse regenerabile şi-au majorat investiţiile pe acest segment cu 19,8% şi cheltuielile de capital cu 17,8%. Acesta este un pas pozitiv către atingerea obiectivelor Pactului pentru o industrie curată, apreciază Executivul comunitar.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În sectorul sănătăţii, principalele întreprinderi au crescut investiţiile în cercetare şi dezvoltare cu 13%, o rată de creştere semnificativ mai mare decât în alte părţi ale lumii. În plus, întreprinderile europene din domeniul aerospaţial şi al apărării investesc cu 4,8% mai mult pentru a spori gradul de pregătire a Europei în materie de apărare.

Pentru a răspunde concurenţei globale şi a consolida ecosistemul de inovare al Europei, Comisia promovează mai multe iniţiative aliniate la Busola pentru competitivitate a UE, inclusiv strategia UE privind întreprinderile nou-înfiinţate şi extinderea acestora, pentru ca Europa să devină o destinaţie de vârf pentru lansarea şi dezvoltarea de întreprinderi tehnologice la nivel mondial, Actul european privind inovarea şi cel de-al 28-lea regim, preconizate pentru 2026.

Alte iniţiative sunt strategia europeană privind infrastructurile de cercetare şi tehnologie, care îmbunătăţeşte accesul întreprinderilor la infrastructuri de talie mondială şi la sprijin pentru cercetare şi dezvoltare, şi strategia europeană privind IA în ştiinţă, împreună cu „Resursa pentru ştiinţa IA în Europa” (RAISE), care le oferă oamenilor de ştiinţă resursele necesare pentru a adopta IA în cercetarea lor.

Accelerarea acestor iniţiative este esenţială pentru a ajuta întreprinderile inovatoare să se extindă, în special acolo unde Europa trebuie să îşi consolideze suveranitatea şi poziţia de lider tehnologic, a informat Executivul comunitar.

Companiile din UE au înregistrat o creştere bruscă a R&D în domeniul energiei (19,8%), depăşind cu mult creşterea în SUA (6%), Japonia (minus 14,2%) şi China (3,8%). În domeniul sănătăţii, creşterea UE (13%) a depăşit în mod semnificativ SUA (7,1%), Japonia (9,1%) şi China (0,1%). Industria aerospaţială şi de apărare a înregistrat, de asemenea, o creştere de 4,8%.

Majoritatea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare realizate de primele 800 de întreprinderi din UE au loc în ţări clasificate drept „inovatori puternici” (Austria, Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg). Acest lucru evidenţiază potenţialul ecosistemelor de susţinere de a dezvolta întreprinderi care utilizează intens R&D.

Primele 2.000 de companii din lume au investit 1.442,6 miliarde euro în cercetare şi dezvoltare în 2024 (6,3%). Creşterea a fost cea mai puternică în SUA (7,8%) şi în restul lumii (8,1%), urmate de Japonia (7,1%). UE (2,9%) şi China (3,9%) au înregistrat creşteri mai modeste.

Patru sectoare – software-ul TIC, hardware-ul TIC, sănătatea şi automobilele – reprezintă peste 80% din totalul investiţiilor. Întreprinderile din SUA sunt lideri în domeniul TIC şi al sănătăţii, în timp ce firmele din UE rămân lideri mondiali în domeniul autovehiculelor.

„Tabloul de bord al investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea industrială pentru 2025 este clar: trebuie să ne asigurăm că noile tehnologii sunt dezvoltate, implementate şi extinse în întreaga noastră economie. În prezent, energia este sectorul cu cea mai rapidă creştere din UE în ceea ce priveşte investiţiile în R&D. Acum trebuie să ne consolidăm ecosistemele de inovare şi să stimulăm întreprinderile nou-înfiinţate şi IMM-urile, astfel încât acestea să poată contribui la competitivitatea şi prosperitatea noastră”, a afirmat Ekaterina Zaharieva, comisarul pentru start-upuri, cercetare şi inovare.