Talibanii au solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a menţine funcţionarea aeroporturilor afgane în timpul discuţiilor de la acest sfârşit de săptămână de la Doha, unde s-au angajat să permită plecarea celor care doresc să părăsească Afganistanul, informează AFP, citat de Agerpres.
“Delegaţia afgană şi-a confirmat angajamentul de a garanta şi facilita tranzitul în siguranţă pentru cetăţenii străini şi afganii care doresc să părăsească ţara”, a declarat, într-un comunicat, Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
“În acest sens, cele două părţi au subliniat importanţa fundamentală a menţinerii deschise a aeroporturilor afgane, iar delegaţia afgană a solicitat asistenţă pentru menţinerea operaţiunilor aeroportuare”, conform sursei citate.
Talibanii s-au angajat, de asemenea, să îşi respecte promisiunea de “amnistie generală” pentru afganii care au lucrat împotriva lor în cele două decenii de gestionare occidentală, până la retragerea precipitată a SUA în luna august.
În plus,”cele două părţi s-au declarat puternic îngrijorate de deteriorarea situaţiei umanitare din Afganistan, pe măsură ce iarna se apropie”, se arată în comunicatul ce menţionează că UE va continua să ofere ajutor umanitar.
UE i-a îndemnat pe talibani să stabilească un guvern incluziv, să încurajeze democraţia şi să asigure fetelor acces egal la educaţie. A mai sugerat că, dacă talibanii îndeplinesc condiţiile UE, ar putea fi eliberate fonduri suplimentare, dar numai “în beneficiul direct al poporului afgan”.
Talibanii au reafirmat că vor susţine drepturile omului “în conformitate cu principiile islamice” şi că vor saluta revenirea misiunilor diplomatice care au fost închise.
UE a clarificat că “dialogul nu implică recunoaşterea de către UE a guvernului interimar (taliban), ci face parte din angajamentul operaţional al UE, în interesul UE şi al poporului afgan”.
Aceste discuţii preced două săptămâni de negocieri între oficiali americani şi talibani, programate să înceapă luni în capitala Qatarului.
Delegaţia talibană a fost condusă de ministrul de externe interimar Amir Khan Mutaqqi, iar delegaţia UE de către trimisul special pentru Afganistan, Tomas Niklasson.