Comisia Europeană alocă 10,3 milioane de euro pentru aeroporturile din șapte orașe din România, ca sprijin de pandemie

Aeroport Timisoara terminal nou Sursa foto: Economedia

Comisia Europeană a aprobat, luni, o schemă românească în valoare de 10,3 milioane de euro (51,5 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi în contextul pandemiei de coronavirus, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Schema a fost aprobată în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat, amendat la data de 18 noiembrie 2021. Potrivit acestei scheme, sprijinul public va lua forma unor granturi directe.

“Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat”, precizează Executivul comunitar.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

La propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Guvernul a aprobat, în şedinţa din data de 4 octombrie 2021, un memorandum cu tema “Acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane pasageri”, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemie. Documentul prevede un buget total de 51.544.000 lei pentru susţinerea aeroporturilor menţionate.

Anterior, Asociaţia Aeroporturilor din România a înaintat Guvernului României o solicitare de acordare a unui sprijin financiar în cuantum de 61.715.000 lei, pentru aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane de pasageri, respectiv Bacău, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava, Timişoara. Ulterior, Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj a revenit cu solicitarea de diminuare a sumei iniţial solicitate de la bugetul de stat (18.225.000 lei), în sensul alocării sumei de 9.000.000 lei.