Curtea Constituţională a respins, marţi, cu o zi mai devreme, sesizarea celor de la USR pe proiectul bugetului de stat pe 2022, potrivit news.ro. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Judecătorii constituţionali au adoptat decizia cu unanimitate de voturi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În plus, CCR a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, mai transmite CCR.

USR a atacat la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe 2022, imediat după adoptarea proiectului în plenul comun al Parlamentului.