Organizaţii de pensionari: Majorarea pensiilor speciale îi umileşte pe cei care au pensii bazate pe contributivitate

pensie, pensioar, protest Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Majorarea cu 20% a pensiilor speciale, în condiţiile în care pensiile bazate pe contributivitate au fost majorate doar cu 10%, este imorală şi creează un sentiment de umilire pensionarilor care încasează pensii bazate pe contributivitate, potrivit unui comunicat remis marţi de trei organizaţii ale pensionarilor, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Federaţiile naţionale reprezentative ale organizaţiilor de pensionari au luat act cu surprindere de decizia, pe care o consideră imorală, de majorare cu 20% a pensiilor speciale, în condiţiile în care pensiile de asigurări sociale de stat ale milioanelor de pensionari au fost majorate doar cu 10%. Diferenţa de creştere dintre cele două procentaje – 20% faţă de 10% creează un sentiment de umilire a pensionarilor cu pensii bazate pe contributivitate”, se menţionează în comunicat.

Documentul este redactat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Cele trei organizaţii de pensionari solicită prim-ministrului să explice public de ce a fost creată această discriminare între cele două categorii de beneficiari de pensii.

Totodată, cele trei organizaţii cer şefului Guvernului să adopte măsuri pentru îndreptarea acestei situaţii, se precizează în comunicat.

Comentarii

  1. Domnilor si doamnelor, eu inca nu am ajuns la varsta pensionarii, dar va cam meritati soarta. Cel putin 50% dintre dumneavoastra! Ati vrut,, Liberalii” la putere. Intodeauna,, Socialii” v-au crescut pensiile! Asa ca spor la cumparaturi!!!,, M.. E PSD” era sloganul. Acum ne da tot asta PNL.. Romanii sunt,, curve” nu mai iesiti acum la proteste? DIASPORA?? Vai de mama noastra de natie!! Degeaba ati imbatranit!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.